CCR a declarat neconstituţională Hotărârea Parlamentului pentru încuviinţarea stării de alertă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CCR FOTO Arhivă
CCR FOTO Arhivă

Judecătorii Constituţionali au hotărât cu unanimitate de voturi admiterea sesizării formulate de 50 de parlamentari AUR şi PSD cu privire la Hotărârea Parlamentului pentru încuviinţarea stării de alertă şi a măsurilor prevăzute de Hotărârea Guvernului privind starea de alertă şi măsurile care se aplică pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de coronavirus. Judecătorii menţionează că Hotărârea de Guvern continuă să producă efecte.

„Curtea Constituţională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de 50 de parlamentari – deputaţi neafiliaţi şi membri ai Grupurilor parlamentare ale Alianţei pentru Unirea Românilor şi Partidului Social Democrat şi a constatat că este neconstituţională Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviinţarea stării de alertă şi a măsurilor institute prin Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a transmis CCR, potrivit unui comunicat de presă. 

CCR a explicat că „pentru pronunţarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere jurisprudenţa sa anterioară, respectiv Decizia nr.457 din 25 iunie 2020, prin care a constatat neconstituţionalitatea art.4 alin.(3) şi (4) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Întrucât aceste din urmă dispoziţii legale, care au constituit temeiul adoptării hotărârii parlamentare examinate, sunt neconstituţionale, Curtea, aplicând prevederile art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie, a reţinut că Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 este ea însăşi  neconstituţională, fiind lipsită de fundament constituţional”. 

Potrivit judecătorilor constituţionali, Hotărârea de Guvern pentru instituirea stării de alertă continuă să producă efecte, prezenta decizie vizând „exclusiv modificările şi completările aduse acesteia prin art. unic al Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020”.

„Cu toate acestea, Curtea a precizat că Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19 continuă să producă efecte juridice şi rămâne în vigoare în redactarea sa nemodificată prin dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020. Aceasta deoarece Hotărârea Guvernului nr.394/2020 este un act normativ de sine-stătător, asupra căruia Curtea Constituţională nu are competenţa a se pronunţa, fiind adoptată în executarea art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020, iar prezenta decizie a Curţii vizează exclusiv  modificările şi completările aduse acesteia prin art. unic al Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020”, mai transmite CCR. 

„Deciziile sunt definitive şi general obligatorii”, informează judecătorii constituţionali, completând că „argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite