Cătălin Predoiu: Existenţa SIIJ subminează încrederea în justiţie. A demonstrat că poate acţiona împotriva unor magistraţi incomozi
0
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, susţine, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Internaţionale a luptei împotriva corupţiei, că existenţa SIIJ subminează încrederea în justiţie, menţionând că este necesară desfiinţarea acestei structuri.
"Existenţa unei „secţii speciale” (SIIJ) care să se ocupe exclusiv de
infracţionalitatea în rândul magistraţilor trimite un semnal greşit societăţii,
semnalul că justiţia ar fi structural coruptă, semnal ce subminează încrederea
în justiţie şi constituie implicit un blam nemeritat pentru cvasitotalitatea
magistraţilor care îşi desfăşoară munca în mod corect şi profesionist.
Pe de
altă parte, ideea că simpla existenţă a unei astfel de secţii ar fi prin ea
însăşi o garanţie a independenţei magistraţilor este greşită, atât timp cât
unele dintre garanţiile independenţei ţin de statutul magistraţilor, iar altele
sunt de ordin procesual, aşa cum sunt pentru toţi cetăţenii, atât timp cât la
debutul activităţii sale, SIIJ a demonstrat că, dimpotrivă, poate acţiona chiar
împotriva unor magistraţi incomozi, pe lângă retragerea controversată şi rapidă
a unor recursuri în câteva cazuri de mare corupţie. În sfârşit, prin modul în
care a fost concepută şi structurată această secţie, reduce la zero capacitatea
de a investiga fapte de corupţie în teritoriu, lipsindu-i procurorii
specializaţi şi reţeaua teritorială necesară pentru acest demers anti-corupţie.
Iată de ce o reformă se impune şi ea constă în realizarea obiectivului
desfiinţării sale, stabilit indubitabil prin programul de guvernare", a transmis ministrul Justiţiei.
Cătălin Predoiu susţine sprijinirea DNA în lupta anticorupţie este o necesitate şi face apel la parlamentari ca prin intervenţia lor să nu altereze capacitatea parchetelor de funcţionare.
“Alinierea legislaţiei penale la deciziile CCR rămâne un obiectiv
prioritar, obiectiv marcat şi în Rapoartele MCV. Proiectele de modificare ale
codurilor penale sunt în dezbatere publică, la capătul căreia Ministerul
Justiţiei le va înainta în 2022 Guvernului spre aprobare şi sesizare a
Parlamentului. Este esenţial ca intervenţia Palamentului pe aceste proiecte să
nu altereze capacitatea parchetelor de luptă cu infracţionalitatea, după cum la
fel de important este că mijloacele procesuale să păstreze echilibrul
“acuzare-apărare” în cadrul procesului penal”", spune ministrul.
Ministrul Justiţiei anunţă că strategia naţională anticorupţie a fost trimisă spre avizare pe 6 decembrie.
“Proiectul noii strategii a înglobat contribuţii din partea Parchetelor şi
a societăţii civile într-o proporţie semnificativă, peste 75% din propuneri
fiind preluate în proiectul iniţial al strategiei, redactat de Ministerul
Justiţiei în cursul anului 2021. Strategia Naţională Anticorupţie este şi un
obiectiv în cadrul PNRR şi ar fi trebuit demult finalizată şi adoptată, pentru
a evita orice controverse legate de adoptarea ei “pe ultima sută de metri” a
anului 2021. Chiar şi în aceste condiţii, MJ a înaintat spre avizare în timp
util proiectul pentru a fi adoptat în termen de către Guvern. Contez pe
suportul colegial al celorlalte ministere avizatoare, indiferent de culoarea
lor politică, pentru o avizare rapidă”, transmite Predoiu.