Carmen Avram: Am prins drag de PSD. Momentul decisiv a fost speech-ul pe care Viorica Dăncilă l-a ţinut în Parlamentul European. O pledoarie pentru România
0Carmen Avram, locul doi pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, a explicat, la Antena 3, de ce a trecut de la presă la politică. Jurnalista i-a criticat pe românii care au ieşit în stradă la începutul anului 2017 după Ordonanţa 13 şi a lăudat-o pe Viorica Dăncilă pentru discursurile de la Bruxelles. „Are doamna Dăncilă această sintagmă pe care o foloseşte foarte des: ţara mea. Pe mine mă atinge în inimă“, a spus Carmen Avram.
„Eu nu am fost votant PSD. Până în 2009 am votat PNL. După 2009 am tot aşteptat ca PNL să îşi revină şi i-am găsit mereu scuze. După acest decembrie 2016, am văzut un partid care câştigă alegerile şi, la câteva săptămâni, există această tentativă de a fi înlăturat de la putere. După care l-am văzut asaltat în moduri în care nu credeam că mai e posibil, şi dinăuntru, şi dinafară. Şi l-am văzut în această zbatere de a ţine piept presiunii. El, întâi şi întâi, nu cedează şi mai are timp să rezolve şi lucruri. Şi m-am uitat la el, la acest partid şi cumva, pentru prima dată în istoria mea personală, am prins drag de el şi am început să îl respect. Am început să simt pentru el lucruri pe care nu am crezut că pot să le simt. S-au întâmplat lucruri în aceşti ultimi 2 ani, care pentru mine au fost şocanţi. Şi forţa acestor oameni, care au fost huiduiţi, huliţi, scuipaţi, în toate felurile, forţa acestor oameni de a duce mai departe o misiune pe care şi-au asumat-o şi au câştigat-o în mod legal”, a spus Carmen Avram.
Jurnalista a vorbit şi despre momentul decisiv care a înclinat balanţa în favoarea PSD.
„Pe lângă asta, a fost un moment decisiv, când am ştiut că sunt de partea lor total: speech-ul pe care Viorica Dăncilă l-a ţinut în Parlamentul European, atunci când era problema rezoluţiei care s-a votat. Ăsta e un speech pe care eu aş putea..., până la următorul fabulos care o să apară, aş putea să-l ascult în buclă. E o pledoarie pentru România pe care eu n-am mai auzit-o. Şi are doamna Dăncilă această sintagmă pe care o foloseşte foarte des: ţara mea. Pe mine mă atinge în inimă asta... a început să mă doară pentru că ţara mea suferă. Şi în Parlamentul European a fost această doamnă care, cu vocea ei firavă, a spus: Ţara mea nu merită să fie pedepsită”, a mai spus Carmen Avram.
Comitetul Executiv al PSD a validat lista partidului pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, aceasta fiind deschisă de actualul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, urmată de jurnalista Carmen Avram şi de senatorul Claudiu Manda.