Candidaţii preşedintelui, validaţi în comisii
0legiferarea comunităţii de informaţii şi a sugerat că proiectul noii legi a SIE, elaborat de guvern, nu permite acestui serviciu secret să-şi îndeplinească atribuţiile. Senatorul PSD a
legiferarea comunităţii de informaţii şi a sugerat că proiectul noii legi a SIE, elaborat de guvern, nu permite acestui serviciu secret să-şi îndeplinească atribuţiile.
Senatorul PSD a câştigat cu 7-2
Senatorul PSD George Maior a primit avizul Comisiei SRI pentru şefia Serviciului Român de Informaţii, urmând ca propunerea şefului statului să fie supusă, astăzi, votului celor două Camere. În favoarea lui Maior s-au pronunţat şapte parlamentari, iar doi, liberalul Radu Stroe şi peremistul Liviu Codârlă, au votat împotrivă. Stroe şi-a motivat gestul spunând că preşedintele Traian Băsescu a greşit atunci când a decis să se consulte doar cu social-democraţii pe marginea propunerii lui Maior. Senatorul PSD George Maior a anunţat că printre priorităţile sale ca viitor director al Serviciului se numără flexibilizarea instituţiei, planificarea mai adecvată a resurselor umane şi materiale, o "cooperare cu serviciiile secrete din UE", o "credibilizare a Serviciului prin comunicarea publică" şi o "deschidere mai largă către societatea civilă". Senatorul PSD a mai spus că are în vedere adâncirea controlului parlamentar asupra instituţiei, dar şi continuarea desecretizării arhivelor SRI. "Dacă parlamentul mă va valida în funcţia de director al SRI, aş dori să fiu cunoscut drept
ambasadorul George Maior - director al SRI
", a arătat Maior. Potrivit unor surse din comisie, Maior a arătat, răspunzând întrebării liberalului Titu Gheorghiof, că, sub conducerea sa, SRI va servi "puterea şi cetăţeanul", fără să precizeze la ce putere s-a referit.
PC: "Propunerea pentru SIE e ruşinoasă"
Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a anunţat, la finalul şedinţei Biroului Politic al partidului, că parlamentarii conservatori vor vota în favoarea numirii ca director al SRI a senatorului PSD George Maior, urmând a se pronunţa împotriva candidaturii lui Claudiu Săftoiu la şefia SIE. În aceste condiţii, şansele lui George Maior de a ajunge în fruntea SRI cresc considerabil, întrucât voturile PSD, PD şi PC sunt suficiente pentru ca actualul senator social-democrat să fie validat de parlament. Conservatorii au ţinut să precizeze că, după audierea celor doi, în cadrul comisiilor de specialitate ale Legislativului, au fost convinşi doar de profesionalismul lui George Maior. În plus, preşedintele PC, Dan Voiculescu, consideră că şeful statului a făcut o "propunere ruşinoasă" pentru conducerea SIE, Claudiu Săftoiu neavând pregătirea necesară pentru culegerea de informaţii externe. "Săftoiu face parte din familia prezidenţială. Cred că principala lui calitate este aceea de soţ al Adrianei Săftoiu", a mai spus Voiculescu.
Iliescu îl laudă pe Băsescu
"Cred că opţiunea preşedintelui Traian Băsescu a fost chiar inteligentă, pentru că nimeni nu va fi mai corect şi mai obiectiv şi mai puţin legat de interesul de partid decât cel care vine de la PSD. Singura relaţie a lui George Maior va fi cu preşedintele României şi cu CSAT. Nu este vorba de negocieri cu Traian Băsescu sau cu PD, ba chiar este un sacrificiu al PSD, pentru că deja planează dubii", afirmă fostul preşedinte al PSD, Ion Iliescu. În ceea ce priveşte posibilitatea constituirii unui guvern minoritar, senatorul PSD a afirmat că acest lucru este posibil, dar depinde de cum se va construi. El a reamintit că a existat o situaţie similară în perioada guvernării anterioare, când PSD a avut un executiv minoritar.
Mulţumiri din partea preşedintelui
Preşedintele Traian Băsescu le-a mulţumit parlamentarilor şi partidelor care au sprijinit propunerea sa ca George Maior şi Claudiu Săftoiu să fie aleşi directori ai SIE şi, respectiv, SRI. Băsescu a afirmat că cei care s-au opus acestor numiri voiau de fapt să negocieze funcţii precum cele de adjuncţi ai directorilor SRI şi SIE. "Sincer, mi se pare un lucru pozitiv că parlamentarii din cele două comisii au înţeles că serviciile secrete nu trebuie amestecate în aşa-zise consultări care se vor a fi negocieri", a afirmat şeful statului.























































