Budăi, chemat la raport pentru pensiile speciale. Ministrul se vede cu Ciolacu și Ciucă
0Ministrul Muncii urmează să se vadă luni după-amiază cu premierul Nicolae Ciucă (PNL) și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu (PSD), pentru a prezenta soluțiile referitoare la varianta finală a proiectului privind pensiile speciale.
Discuția între ministrul Muncii, Marius Budăi, și cei doi lideri ai Coaliției ar urma să aibă loc în jurul orei 13.00, la Palatul Victoria, susțin surse politice pentru „Adevărul”. Ministrul Muncii a declarat încă de sămbătă că până luni ar vrea să aibă puse la punct explicațiile privind reforma pensiilor speciale.
„Mai am două zile să lucrez la ceea ce am decis cu Comisia Europeană, după care să prezint coaliţiei. Până luni am ambiţia să prezint liderilor coaliţiei tot ceea ce am discutat cu Comisia Europeană şi să închid acest jalon. Nu vreau să mă înec acum la mal, lucrăm în aceste zile. Vom prezenta materialul ca atare decidenţilor din coaliţie”, a spus ministrul Muncii, la Antena 3.
„Am aprobat o serie de amendamente la Senat, le-am transmis către Comisia Europeană, s-a acceptat de către Comisie, s-a spus că legea este pe direcţia bună, chiar mai bună decât a fost înainte de Senat, s-au aprobat câteva la Senat. Mai sunt anumite aspecte tehnice sesizate de Comisie pe care acum le aşternem pe hârtie şi cred că vom îndeplini jalonul”, a completat Budăi.
Proiectul privind pensiile speciale se află în sertarele de la Camera Deputaților de aproape două luni, după ce și la Senat au fost ținute până aproape de adoptarea tacită.
Critici în Coaliție la adresa lui Budăi
Raluca Turcan (PNL), fostă ministră a Muncii, susține că ministrul Marius Budăi ar fi trebuit să urgenteze pregătirea legii salarizării unitare, dar și alte proiecte de lege importante, cum sunt pensiile speciale și pensiile publice.
„Consider că revendicările de natură salarială ale profesorilor sunt justificate și îngrijorările lor cu privire la un calendar ferm de îndeplinire a acestor revendicări, evident, într-o formulă rezultată din negociere, de asemenea au un fundament serios. Dacă stăm să ne gândim bine, primul semnal că o parte dintre niște aspecte pe care profesorii le așteptau și care țineau de salarizare au fost scoase din legea educației naționale și mutate pentru legea salarizării unitare, au condus la un prim moment de nemulțumire în rândul profesorilor. Ulterior, legea salarizării unitare în mod evident este într-o întârziere. Iată că au fost două momente, scoaterea salarizării din legea educației naționale și întârzierea pe legea salarizării unitare care au condus la acest moment de revoltă a profesorilor”, a afirmat Raluca Turcan, într-o intervenție la Radio France International.
În ceea ce privește responsabilitatea pentru întârzierile din PNRR, Raluca Turcan a precizat că depinde de la ministru la ministru modul de abordare și cum înțelege să-și facă treaba. „Sunt miniștri mai eficienți și miniștri mai puțin eficienți. Problemele de rezolvat la Ministerul Muncii sunt extrem de grele și acolo ar fi trebuit să fie o activitate ca într-un furnal, non stop, de dimineața până seara, pentru că măsurile de acolo vizează milioane de oameni și nu exagerez, pentru că vorbim de angajații din sectorul bugetar, vorbim de pensionarii din sistemul public de pensii, vorbim de beneficiarii de pensii speciale”, a conchis reprezentanta PNL.