Ministrul de Finanțe, asemănat cu o păpușă voodoo. Ciolacu: Eu n-am să-l înțep niciodată pe Boloș

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a participat la Summit-ul Autorităților Publice Locale din România, unde a făcut referire la activitatea lui Marcel Boloș în calitate de Ministru al Finanțelor, dar și de necesitatea unei reforme a pensiilor.

Premierul Ciolacu a vorbit despre reforma pensiilor. Foto: Inquam Photos
Premierul Ciolacu a vorbit despre reforma pensiilor. Foto: Inquam Photos

Nu știu dacă este Marcel Boloș astăzi în sală, dar mă bucur mult că ați avut întâlnirea ieri, pentru că Marcel a reușit până la urmă și s-a străduit pentru acest lucru să-mi ia fața și să devină un fel de păpușă voodoo pe care toată lumea, în fiecare zi, trebuia să o înțepe. Eu nu am să-l înțep niciodată pe Marcel Boloș. Eu nu am să uit niciodată ceea ce a făcut Marcel Boloș la Ministerul Fondurilor Europene”, a transmis Marcel Ciolacu. În cadrul Summit-ului, premierul a declarat că știe motivul pentru care Boloș este reticent privind majorarea pensiilor, mai exact riscul de a pierde toţi banii din PNRR şi din politica de coeziune.

Știu ce l-a speriat pe Marcel Boloș ca ministru al Finanțelor. Știu și eu, știți și dumneavoastră la fel de bine ca si mine. Marcel Boloș a văzut pericolul blocajului total al României. Pericolul de a pierde peste 70 de miliarde de euro bani europeni, pericolul fiindcă atunci când vorbim de PNRR, nu ar trebui să vorbim în primul și în primul rând despre bani, ci despre reformele care sunt în PNRR. Acesta era adevăratul pericol”, a transmis premierul.

„Dacă dumneavoastră credeți că trebuie să continuăm cu o pensie medie pe luna octombrie, repet medie, de 1980 de lei,vă anunț că nu se mai poate, este inuman. Avem cel mai scăzut prag al sărăciei din Europa. Nu se poate așa ceva. Cu adevărat, trebuie să găsim sustenabilitate, trebuie să venim cu o reformă fiscală în anii viitori, predictibilă, echitabilă”, a completat Marcel Ciolacu.

Premierul a dat asigurări că nu va lua nimeni înapoi banii celor din administrația locală. „N-am luat măsuri fiscale pe acest sfârșit de an, pentru că trebuie să spunem adevărul. Aceste măsuri fiscale, acea ordonanță cu măsurile fiscale, este până pe 31 decembrie. Provocarea mea, în primul și în primul rând, este de a veni cu un buget în acest an, astfel încât dumneavoastră, fiindcă suntem deja în exercițiul financiar viitor, prezent, dumneavoastră să vă puteți construi din februarie noile proiecte. Nu va confisca nimeni niciun ban din conturile administrației locale. Nu are o problemă România cu banii. Asta este adevărul! România nu are o problemă macroeconomică. România are o problemă în ceea ce privește deficitul. Are o problemă în ceea ce privește prioritizarea cheltuielilor. Ăsta e adevărul! S-a cheltuit prea mult în toate direcțiile, încercând să acoperim absolut totul și am uitat un lucru esențial: până pe 31 decembrie închidem un exercițiu financiar, 2016-2020. Asta este prioritatea administrației centrale și locale și asta este prioritatea României”, a punctat șeful Guvernului.

Tensiuni privind legea pensiilor publice

În ultima perioadă au existat la nivelul Coaliției discuții privind noua lege a pensiilor. Ministrul Finanțelor a transmis că proritatea Guvernului este siguranța financiară a pensionarilor și stabilitatea economică a țării, însă s-a pus problema majoriării pensiilor fără să se vorbească despre elementele legate de sursa de finanțare. Marcel Boloș a explicat că există riscul de a pierde toţi banii din PNRR şi din politica de coeziune, dacă intră în vigoare legea pensiilor, iar deficitul bugetar nu poate fi ţinut în frâu.

„O responsabilitate este să ne asigurăm că acest proces se desfășoară în mod corect. Să ne respectăm promisiunile, să garantăm siguranța financiară a pensionarilor și să menținem stabilitatea economică a țării”, a transmis Marcel Boloș.

Prin impactul suplimentar generat de intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor,  încadrarea într-o traiectorie de ajustare a deficitului bugetar nu mai este posibilă fiind necesare măsuri suplimentare de creştere a veniturilor, respectiv de creştere a taxării mediului de afaceri și a populației.”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite