Boldea o dă la-ntors: „Nu pedepsesc jurnaliştii“
0După ce iniţiativa sa a ajuns în presă, deputatul PDL Mihail Boldea şi-a schimbat radical explicaţiile în privinţa proiectul de lege care îi poartă semnătura şi care prevede pedeapsa cu închisoarea de la şase luni la trei ani pentru publicarea unor date din dosare aflate în lucru.
Iritat de faptul că proiectul a „stârnit atâta interes din partea mass-media", Boldea a susţinut că, de fapt, nu a avut în intenţie ca textul cu pricina să se refere la jurnalişti.
„M-am referit doar la magistraţi"
„Sincer să fiu, nu ştiu de unde a apărut asta cu jurnaliştii... Eu m-am referit la magistraţi, la procurori, la angajaţii din sistemul judiciar care au obligaţia de a păstra secretul asupra datelor confidenţiale din dosare", s-a eschivat democrat-liberalul. Cu doar două zile în urmă, Boldea se dovedea a avea însă o cu totul altă părere, dovedindu-se foarte critic la adresa ziariştilor.
„După ce te umple presa de bucurie şi face circul pământului că nu ştiu ce ai făcut, nu mai poţi să scapi de etichetă. O ţin tot într-un „News Alert" şi „Breaking News", iar dacă se demonstrează apoi că nu eşti vinovat, nu mai dă nimeni nicio ştire", declara atunci deputatul pentru „Adevărul".
„Nu, în text nu se scrie nimic de jurnalişti. Da, într-adevăr, e o formulare de genul „magistraţii şi orice persoană care ...". Dar asta nu înseamnă că e vorba şi de jurnalişti. Oricum, e doar o variantă de lucru a textului, care se afla la comisii... nu am depus încă proiectul", s-a pierdut în scuze Mihail Boldea.