Bogdan Ivan susține că excluderea AUR de la negocieri pentru desemnarea unui premier a fost o greșeală: „Trebuia discutat și cu ei”
0Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat la „Interviurile Adevărul” că, în opinia lui, formațiunea lui George Simion ar fi trebuit să fie inclusă încă de la primele discuții privind formarea unui nou Guvern, după ce Executivul lui Ilie Bolojan a fost dat jos printr-o moțiune de cenzură susținută de PSD și AUR.

„Deși poate sunt pe contrasens față de colegii mei, și eu cred că trebuiau purtate discuții serioase pe obiective, nu cum se împart posturile în Guvern, pe obiective foarte serioase, inclusiv cu partide care nu au fost puse în calcul la primele discuții. Mă refer la AUR, trebuia să se discute și cu ei”, a afirmat fostul ministru la Interviurile Adevărul.
El a continuat: „Nu știu toate dedesubturile, dar eu cred că în momentul de față avem nevoie de un guvern stabil, nu ne mai putem permite această instabilitate”.
Fostul ministru a afirmat, totodată, că „orice soluție care poate să ducă la o deblocare este una bună”, dând de înțeles că social-democrații l-ar putea susține și pe Alexandru Nazare în fruntea viitorului Executiv.
„Noi avem venit cu o propunere, Sorin Grindeanu. Cu Nazare am o relație corectă, care nu este membru al unui partid. Eu l-am propus pe Sorin Grindeanu (...) e important să lași loc de bună ziua, cât timp ai argumente oamenii te respectă, iar Nazare a reușit să fie mai mult tehnic decât politic, să lase dezbaterea asta de multe ori fără sens și să se orienteze înspre cifre și zonele reale de guvernanță”, a conchis Bogdan Ivan.
Afirmațiile lui vin după ce președintele Nicușor Dan a declarat miercuri, la finalul summitului NATO de la Ankara, că nu vede în acest moment o soluție pentru formarea unei majorități parlamentare, excluzând totodată posibilitatea susținerii unui Guvern cu voturile AUR.























































