Bogdan Huţucă (PNL): Datele economice ne dau speranţe că 2021 va fi anul renaşterii economiei naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Bogdan Huţucă, susţine că datele arată că în 2021 va avea loc din prima parte a anului o revenire a economiei, după o perioadă de criză generată de pandemia de coronavirus.

„Datele oficiale confirmă o revenire a economiei naţionale în V şi ne dau speranţe că anul următor va fi anul în care economia naţională va reuşi să revină pe o creştere sustenabilă. Acest lucru se va întâmpla doar dacă vom continua politicile liberale din prezent şi vom lăsa în urmă măsurile populiste şi socialiste cu care ne-a obişnuit PSD”, spune Bogdan Huţucă, vice-preşedintele comisiei de Buget, Finanţe, Bănci. 

Liderul liberal susţine că are loc cea mai rapidă revenire a economiei înttr-o perioadă de criză. „Oficial, în acest moment traversăm cea mai rapidă revenire a economiei într-o perioadă de criză economică şi avem o creştere economică trimestrială consolidată de 5.6%”, explică liderul liberal.

Huţucă arată că întreaga planetă a fost lovită de pandemie şi de criza economică din acesta an, dar că măsurile luate de România fac să trecem rapid peste această perioadă.  „2020 a fost un an complicat pentru întreaga lume, am avut de gestionat două crize, una sanitară şi una economică. Asta a făcut ca deficitul să crească în acest an, însă aceasta este o situaţie specială, deoarece cheltuielile au crescut pentru că a fost nevoie de bani suplimentari pentru lupta cu virusul chinezesc şi pentru susţinerea economiei”, explică preşedintele PNL Constanţa. 

Liderul liberal susţine că guvernul Orban a gestionat foarte bine cele două crize. „În domeniul sănătăţii, Guvernul Orban a întreprins cea mai amplă operaţiune de dotare a sistemului sanitar din România cu materialele şi echipamentele necesare pentru gestionarea pandemiei. Doar în medicamente şi echipamente sanitare au fost investite sume record, de peste 24 de miliarde de lei, avem în prezent peste 3.000 de patru la ATI, capacitatea de testare a crescut la peste 40.000 de teste pe zi şi chiar am crescut numărul medicilor din sistemul naţional de sănătate cu peste 2.700 faţă de începutul anului. În plus, am început deja proiectele pentru construcţia spitalelor regionale la Iaşi, Craiova şi Cluj şi a unui nou spital judeţean la Sibiu şi a unor noi spitale la Brăila, Bacău şi Constanţa. Asta arată că într-un timp foarte scurt am făcut mai multe lucruri pentru sistemul de sănătate decât guvernele socialiste din ultimii 7 ani”, spune Huţucă. 

 „De asemenea, am luat măsuri active pentru susţinerea angajaţilor şi a firmelor româneşti, am decontat concediile medicale restante, am plătit toate datoriile statului către companii şi chiar am amânat plata dărilor către stat pentru acele companii care au fost afectate de criză. Doar în primele luni, Guvernul a injectat în economie peste 68 de miliarde de lei”, mai spune liderul liberal. 

Deşi deficitul bugetar a crescut, reprezentantul PNL se declară optimist. „Toate aceste măsuri au crescut deficitul bugetar, însă deja datele economie confirmă că acestea au fost bune şi că România se îndreaptă către o revenire spectaculoasă. Însă, pentru a fi siguri că această revenire continuă trebuie să ne asigurăm de un singur lucru: ca la butoanele economiei româneşti să nu mai ajungă niciodată incompetenţi şi populişti precum Dragnea, Grindeanu, Tudose, Teodorovici şi restul pesediştilor care au făcut tot posibilul în ultimii ani să facă cât mai mult rău românilor”, încheie Huţucă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite