Boc: Vârsta reală de pensionare este mai mică decât cea prevăzută de lege

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, că vârsta reală de pensionare este atât la femei, cât şi la bărbaţi mai mică decât cea standard, prevăzută de lege.

Boc a atras atenţia că nu se mai poate "continua metoda de pensionare anticipată şi cu pensii foarte mari".

Mai citeşte şi:

Deputaţii au decis mărirea punctului de pensie şi pot da peste cap tăierile lui Boc

"La bărbaţi, vârsta medie reală în practică este de 56 de ani şi 6 luni. Vârsta standard din lege ar trebui să fie de 63 de ani şi 7 luni. Tot ca urmare a pervertirii sistemului de pensii în decursul timpului, în detrimentul susţinerii acestuia", a spus Emil Boc. 

"La femei, vârsta reală de pensionare este de 55 de ani şi 7 luni. Vârsta standard potrivit legii ar trebui să fie de 58 de ani şi 7 luni. Iarăşi o discrepanţă majoră", a explicat premierul.

"Nu se mai poate să ne pensionăm şi foarte repede şi să avem şi pensii foarte mari. Nu se poate continua cu o asemenea modalitate", a subliniat Boc.

"Am curmat în luna iulie acel abuz al pensiilor care nu aveau la bază principiul contributivităţii şi a fost un pas înainte pentru diminuarea pensiilor de lux. Acum este momentul să facem şi cel de-al doilea pas, astfel încât bugetul de pensii să poată fi sustenabil, să poată fi susţinut în anii următori", a explicat el.

Potrivit premierului, Guvernul a ales un model de creştere economică şi sănătoasă care să scoată România din recesiune şi "s-o ducă pe creştere economică în 2011".

Premierul a explicat că, dacă nu se va adopta varianta Guvernului la legea pensiilor, deficitul de pensii va fi de 5 miliarde de euro în 2011. El le-a cerut deputaţilor să nu compromită şansa de relansare economică şi de cofinanţare a proiectelor europene.

"Trebuie să se reformeze şi sistemului de pensii. Această reformă este una dificilă, dar necesară susţinerii pe termen lung a bugetului de pensii în România. Scopul de bază al acestei legi este ca prin măsurile pe care le promovăm să putem asigura susţinerea pe termen mediu şi lung a bugetului de pensii, pentru ca în această ţară pensiile să poată fi plătite", a mai spus Boc.

El a explicat că parlamentarii trebuie să opteze pentru varianta de a avea un sistem de pensii care se susţine pe termen mediu şi lung: România nu îşi mai permite să aibă creştere economică fundamentată pe consum şi împrumut, a transmis în plenul Camerei Deputaţilor, şeful Executivului.

"Acesta este momentul cheie în care trebuie să luăm o decizie: vrem ca România să meargă pe dezvoltare, investiţii şi creştere economică sau să mergem în continuare pe cheltuieli care nu se mai susţin de la bugetul de stat", a spus Emil Boc.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 12 voturi "pentru" şi opt abţineri, raportul la proiectul legii pensiilor, stabilind că valoarea punctului de pensie va fi de 45% din salariul mediu brut pe economie, transmite Mediafax. Comisia de muncă a mai aprobat ca vârsta de pensionare la femei să fie de 63 de ani, iar cea pentru bărbaţi de 65 de ani.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite