Blând în faţa politicienilor de la Bruxelles, dur cu PSD
Traian Băsescu a jucat ieri două roluri: cel al diplomatului, în Parlamentul European, şi cel al luptătorului de gherilă faţă de oponenţii politici de acasă Preşedintele Traian
Traian Băsescu a jucat ieri două roluri: cel al diplomatului, în Parlamentul European,
şi cel al luptătorului de gherilă faţă de oponenţii politici de acasă
Preşedintele Traian Băsescu a ţinut, ieri, un discurs în plenul Parlamentului European, în care a evitat orice referire la disputele politice din ţară, preferând să abordeze doar chestiuni legate de integrarea în UE. Şi în conferinţa de presă, susţinută la Bruxelles, Băsescu a refuzat să răspundă la întrebări legate de politica internă, dar, două ore mai târziu, el a dat un interviu la Realitatea TV în care a renunţat la autocenzură şi l-a atacat dur pe liderul PSD, Mircea Geoană. "PSD-ul lui Geoană procedează ca PSD-ul lui Năstase, patronat de Ion Iliescu. Se pare că e o practică ce place şi liberalilor", a spus Băsescu, referindu-se la intenţia PSD de a modifica Legea referendumului astfel încât şeful statului să poată fi demis de jumătate plus unu din cei care participă la scrutin.
Şeful statului l-a acuzat, în repetate rânduri, pe preşedintele principalului partid de Opoziţie că este "manipulat" de Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc şi Antonie Iorgovan. "Când vezi o speranţă a reaşezării PSD, care este manipulată politic de domnul Iliescu, constituţional de domnul Iorgovan, care îl păcăleşte că sunt abateri constituţionale, de domnul Hrebenciuc, care îi promite că îi adună voturi, te uiţi şi te cruceşti că o astfel de dispută în vorbe este etichetată drept criză, în condiţiile în care instituţiile sunt la locul lor şi funcţionează, ţara are parlament, are guvern, are preşedinte", a afirmat Băsescu. Şeful statului a mai vorbit despre tradiţia "regimului Iliescu", în care "Hrebenciuc şi compania aveau toate aranjamentele posibile şi presa îi lăuda". El a mai susţinut că aşa-numita "dispută politică" din România a angrenat oameni de afaceri, "politicieni - marionete ale unor oameni de afaceri", precum şi mari trusturi media.
Traian Băsescu a mai declarat că este greu să comunici cu Mircea Geoană, "care-i manipulat", sau "cu unul care are un trust de presă şi vrea să-i spui: să trăiţi domnu' şef!".
Voi informa PE despre "politica dusă în minciună"
Preşedintele Traian Băsescu a avertizat, încă de marţi seara, într-o declaraţie acordată televiziunii publice, că nu va ezita să discute şi la Bruxelles despre "politica dusă în minciună" din România. "Sunt partide sau oameni politici atât de slabi, care transferă disputele interne în exterior. Eu n-am făcut-o încă şi nici nu am de gând s-o fac, dar, în cazul în care se vor ridica în discuţie probleme interne, cei care le-au ridicat să nu-şi facă iluzii că nu voi da informaţiile corecte în parlament şi despre sistemul de interese economice care sunt în spatele unor decizii politice, să nu-şi imagineze nimeni că nu voi vorbi despre politica dusă în minciună, fie că vorbeşti de tentative de intervenţii pentru prieteni la Parchet, fie că minţi că nu primeşti informaţii şi de fapt le primeşti şi aşa mai departe", a spus Băsescu atunci când a fost întrebat despre criticile formulate împotriva sa de europarlamentari liberali sau socialişti.
Traian Băsescu dovedeşte încă o dată că este duplicitar. Unul este discursul pentru Bruxelles, unde totul este bun şi frumos, şi altul este pentru România
Mircea Geoană
Omul acesta este obsedat şi are un comportament surprinzător şi inacceptabil pentru un preşedinte. Confirmă o dată în plus motivaţia suspendării.
Ion Iliescu





















































