Becali - trei doctrine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNG va fi cel mai tare partid din România sub aspect doctrinar. Gigi Becali a comandat pentru partidul său nu mai puţin de trei doctrine. Războinicul luminii urmează să decidă cu ce doctrină

PNG va fi cel mai tare partid din România sub aspect doctrinar. Gigi Becali a comandat pentru partidul său nu mai puţin de trei doctrine. Războinicul luminii urmează să decidă cu ce doctrină iese la înaintare şi ce păstrează pe banca de rezerve. Antrenor ideologic este prim-vicele PNG Alex Mihai Stoenescu.
Flancat de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, şi de istoricul Alex Stoenescu, Becali şi-a impus propriul ritual la deschiderea Consiliului Naţional al partidului. Peste 200 de delegaţi, mulţi deja foarte obosiţi, veniţi cu noaptea în cap din regiuni unde se agaţă harta României în cui, sunt nevoiţi să ia poziţia de drepţi. Momentul de pioşenie se prelungeşte cu o serie de colinde susţinute de un grup de studenţi de la Teologie şi de un grup de copii îmbrăcaţi în costume populare maramureşene.
Cei 17 prichindei sunt miluiţi ad hoc cu câte cinci milioane de lei. Suspin de uşurare printre rândurile delegaţilor din spate. "Avem cei mai mulţi intelectuali din toate partidele", se aude de la tribună. Printre noi, intelectuali încorporaţi, Alex Stoenescu, care deja lucrează la o doctrină a PNG, şi mai are în lucru alte două de rezervă. "Mai sunt două doctrine. Le vom combina, să facem o doctrină mai mare pentru un partid foarte mare", explică Becali. "Avem în PNG cea mai bună structură de informaţii. Listele le veţi face voi. Ordinea o voi stabili eu, din acele liste. Listele ajung la Becali, Becali comunică cu structura de informaţii şi Becali îi taie de pe liste pe cei care nu au demnitate şi onoare să intre în parlament", ameninţă Becali.
Steaua şi PNG, darurile voievodului către naţiune
Noii vicepreşedinţi nu-i înşală aşteptările. Rând pe rând se perindă prin faţa microfonului, motivându-şi opţiunea pentru echipa politică a patronului Stelei şi îngrămădindu-se să aducă osanale calităţilor acestuia. Noul strateg doctrinar, Alex Stoenescu, leagă soarta PNG de cea a Stelei. "Am venit lângă Becali şi pentru faptul că am trăit cu intensitate succesele Stelei. Această bucurie este un dar pe care domnul Becali îl face naţiunii române. Al doilea ar trebui să fie PNG", plusează Stoenescu. "Generalul Ciuşcă raportează", se prezintă liderul organizaţiei Botoşani. Brusc, liderul sare de la prezidiu şi se repede spre un delegat mai somnoros. "Să nu mai dormiţi. Aici nu suntem ca la alte partide", îl apostrofează Becali pe botoşăneanul înlemnit de gafa comisă. "Becalizarea României este un proces real", încheie deputatul Vlad Hogea şirul de laude. (Marius Vulpe)

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite