Băsescu: Suntem într-un moment crucial. Rezolvăm problemele şi reluăm bătălia politică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
11 ianuarie - Traian Băsescu, nominalizat de MSNBC "cel mai rău om din lume"
11 ianuarie - Traian Băsescu, nominalizat de MSNBC "cel mai rău om din lume"

În discursul pe care l-a susţinut în cadrul Consiliului Investitorilor străini, preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel la investitori că să vorbească ei despre situaţia economiei româneşti, pentru că astfel ar aduce speranţă polulaţiei, care ar cunoaşte părerea unor specialişti, nu doar a "unor neaveniţi care îşi apără interesele la televizor".

Iată principalele declaraţii:

- Un lucru pe care investitorii îl poat face este să se implice în explicarea realităţii economice.

- Avantajele ar fi că populaţia ar putea vedea specialişti vorbind despre economie, nu tot felul de neaveniţi care îşi apără interesele la televizor

- Suntem într-un moment crucial. Ştiu foarte bine ce înseamnă ratarea acordului cu FMI şi ceea ce înseamna finalizarrea lui cu succes.

- Sper ca oamenii politici să găsească resursele pentru a face cei trei, patru paşi pentru a duce la bun sfârşit acordul cu FMI. Acesta este şi propunerea mea de a face un moratoriu, un armistriţiu, pentru a se face cei trei patru paşi. Rezolvăm problemele şi reluăm bătălia politică. Moratoriu înseamnă să laşi armele jos.

- Pentru buget este importantă încadrarea în deficitul de 4, 4%.

- În privinţa aerieratelor, deşi în discuţiile cu Fondul plata acestora a fost o prioritate, a existat o puternică împotrivire din partea mea şi a Guvenului. Plata datoriilor să nu se facă decât după reforma sistemului sănătăţii.

- Obiectivele pe care le avem în acordul cu FMI nu sunt ca urmare a acordului cu Fondul. Ele sunt efectul situaţiilor de infringement apărute în urma consumului fără responsabilitate, pe care apoi le-am preluat în acordul cu Fondul Monetar Internaţional.

- Este pentru prima dată când se acceptă, de FMI,  ca banii din investiţii, adică 6,7% să fie planificaţi în primele 2 trimestre. Până acum era invers.

- Acum, ministrul Transporturilor are bani să investeasca de la începutul anului.

- Creşterile temeinice trebuie bazate pe investiţii. Am avut experienţe când creşterea s-a bazat pe consum în 2007-2008, iar rezultatul a fost o prăbuşire din vârful muntelui în 2009.

- Băncile au responsabilitate, dar acum au devenit prea restrictive. Deschideţi punga creditării măcar la IMM-uri, pentru că de aici vă luaţi banii înapoi, de la cei cărora le-aţi dat credit cu buletinul, nu cred.

76% din buget era blocat pentru bugetari si asistaţi sociali. Nu putem face o Românie socială, până nu facem o Românie performantă.

- România a avut probleme cu FMI şi Banca Mondială din cauza unor „instituţii juridice" care au "interferat politica economică a Guvernului" şi că deciziile luate de acest instituţii pun România "într-o situaţie extrem de dificilă". Şi aici cred că este evident pentru oricine cât de penibilă poate fi o instituţie a statului român, care spune: «Da, facem pensiile după contribuţie, dar la o singură categorie, nu - cea în care sunt şi eu».(şeful statului s-a referit aici la momentul la care CCR a decis că pensiile de serviciu pot fi micşorate, cu excepţia celor ale magistraţilor, n.r.)

- Unul din obiectivele majore este legea educaţiei. N-aş vrea să se creadă că limba maghiară este prioritară, prioritare sunt programele care să pregătească forţa de muncă de care România are nevoie.

- Anul acesta nu s-au lucrat trei milioane de hectare, 2,8 milioane. Stimulez ideea unei impozitări pentru pământurile nelucrate cel puţin la nivelul subvenţiei. Nu lucrezi pământul, îţi dau subvenţia, dar ai de plătit un impozit mai mare decât subvenţia. Acum este aproape convenabil să nu lucrezi pământul şi să primeşti o sută de euro pentru fiecare hectar de la Uniunea Europeană

- Procesul de restructurare nu se opreşte, în 2011 restructurarea va fi calitativă.

- 26.000 de salariaţi trebuie să mai părăsească aparatul bugetar.

- Franţa, Olanda nu s-au opus în Parlamentul European aderării României la spaţiul Schengen.

- Din cauza creşterii TVA, România nu mai are un mediu de afaceri prietenos.

- Munca la negru, nerespectarea legii, a devenit aproape un sport pentru un mediu de afaceri. Ştim că sunt 1,6 milioane români care muncesc la negru. Sunt oameni care se duc în fiecare zi la serviciu şi nu plătesc taxe la stat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite