Băsescu: Să spunem adio cotei unice. Tăvălugul a pornit cu salariile mari, urmează firmele, proprietăţile şi, de ce nu, aerul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PMP, Traian Băsescu. FOTO Mediafax
Liderul PMP, Traian Băsescu. FOTO Mediafax

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, că trebuie să ne pregătim să spunem adio cotei unice, el adăugând că „tăvălugul a pornit cu salariile mari, urmează firmele, proprietăţile şi, de ce nu, aerul”.

„Cu priceperea-i «pretutindenară», Dragnea a depistat nici mai mult nici mai puţin decât lipsa a 10 – 14 miliarde lei din bugetul de stat în luna decembrie 2016. Şi pentru că priceperea-i «pretutindenară» acoperă şi justiţia, Dragnea a găsit şi vinovaţii: premierul Cioloş, ministrul de finanţe Anca Dragu, preşedintele Consiliului Fiscal, ministrul Fondurilor Europene, şeful ANAF, ministrul Fondurilor Europene şi nu în cele din urmă preşedintele Iohannis”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Liderul PMP susţine că, în realitate, „odată instalaţi la guvernare pesediştii constată că nu prea există resurse bugetare pentru a acoperi promisiunile electorale mincinoase”. „Şi atunci, ce scuză mai convingătoare decât «greaua moştenire»? Iar dacă «greaua moştenire» o împănăm cu o Comisie Parlamentară de Anchetă, reţeta propagandistică este perfectă pentru a motiva introducerea unor noi taxe şi impozite”, adaugă fostul preşedinte al României.

„Să ne pregătim să spunem adio cotei unice de impozitare. Tăvălugul a pornit cu salariile mari, urmează firmele, proprietăţile şi de ce nu, aerul. Asta a «uitat» Dragnea să spună în campanie”“, conchide Băsescu. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat duminică seară că „este foarte posibil” ca luni să iniţieze o comisie parlamentară de anchetă în faţa căreia să fie chemaţi fostul premier Dacian Cioloş, fostul ministru de Finanţe, Anca Dragu, fostul ministru al Fondurilor Europene, şeful ANAF şi preşedintele Consiliului Fuscal pentru a da explicaţii în legătură cu rectificarea bugetară din noiembrie 2016.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite