Băsescu îl primeşte la Cotroceni pe Mahmoud Abbas

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte luni cu preşedintele Autorităţii Palestiene, Mahmoud Abbas, care va face o vizită oficială în România la invitaţia şefului statului, a informat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, se va afla în România, în perioada 3-4 noiembrie, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu. Abbas va fi primit luni dimineaţă, la palatul Cotroceni, de şeful statului, în cadrul convorbirilor la nivel înalt urmând a fi abordate perspectivele dezvoltării relaţiilor româno – palestiniene, cât şi problemele specifice regiunii Orientului Mijlociu.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene va mai avea convorbiri oficiale cu conducerile celor două Camere ale Parlamentului şi cu Muftiul Comunităţii Musulmane din România, informează administraţia prezidenţială.

Şeful statului a efectuat, în cursul lunii octombrie, o vizită oficială în Siria, la invitaţia omologului său, preşedintele Bashar Al-Assad, în cadrul căreia s-au abordat subiecte legate de cooperarea energetică, dar şi situaţia din Orientul Mijlociu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite