Aurescu, pentru CNN: 460.000 de refugiaţi ucraineni au tranzitat România, dintre care 80.000 au rămas în ţara noastră
0
Ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu a declarat, marţi, într-o intervenţie la CNN că în jur de 80.000 de refugiaţi ucraineni, în special mame cu copii, au ales să rămână în România, unde li se oferă condiţii pentru înscrierea în unităţi de învăţământ, medicală gratuită, asistenţă şi adăpost.
Întrebat de moderatoarea CNN Becky Anderson despre numărul de refugiaţi care au tranzitat România şi cauza scăderii acestui număr în ultimele zile, Bogdan Aurescu a declarat: „Scăderea nu este chiar aşa de mare. De fapt, cifrele de ieri ne arată că este vorba de mai mult de 460.000 de refugiaţi care au intrat în România, şi vorbim aici doar de cetăţeni ucraineni, pentru că încă aproximativ 30.000 de cetăţeni din state terţe au intrat, de asemenea, în România.
Perspectivele sunt ca aceste cifre să crească - cel puţin asta ne transmite Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Iar eu cred că şi atunci când luptele din Ucraina vor înceta, refugiaţii vor continua să vină din cauza deteriorării semnificative a condiţiilor de viaţă, ca urmare a agresiunii ruseşti. Aşa că nu aş spune că numerele scad. Din contră, cred că o să crească sau că există posibilitatea să crească.
În ceea ce îi priveşte pe refugiaţii care vin în România, noi i-am primit pe toţi, indiferent de cetăţenie. Bineînţeles, majoritatea dintre ei sunt refugiaţi ucraineni şi în principal mame şi copii. Mulţi dintre ei rămân şi în România şi, chiar la acest moment, aproximativ 80.000 au rămas în România, iar o treime dintre aceştia sunt copii. Le oferim condiţii pentru înscrierea la şcoli şi la universităţi, pentru elevi/studenţi. Totodată, le-am oferit îngrijire medicală gratuită, asistenţă, adăpost, orice a fost nevoie ca ei să se simtă confortabil, sau cât de confortabil se poate, în condiţiile date.
Foarte multe ONG-uri şi cetăţeni români, cetăţeni obişnuiţi, s-au mobilizat, au dat dovadă de empatie şi au sprijinit eforturile autorităţilor. Cred că vom reuşi şi pe viitor să facem faţă şi să primim pe toată lumea care vine şi ne cere ajutorul pentru a intra în România, pentru a rămâne aici sau în tranzitul către alte ţări. Şi au fost deja mai mult de 90 de ţări care ne-au cerut ajutorul pentru a-şi evacua cetăţenii. Mai mult de 20 de misiuni diplomatice care se aflau la Kiev au fost, de asemenea, evacuate prin România.”
Ministrul român al afacerilor externe a reiterat că eforturile umanitare continuă în România.