Video AUR a părăsit plenul Parlamentului înainte de votul pentru Guvernul Bolojan, după ce Simion a recitat din Scrisoarea III
0Parlamentarii AUR nu vor participa la votul privind învestirea guvernului Ilie Bolojan. Aleșii au părăsit sala de plen după de George Simion a recitat din Scrisoarea III.

"Felicitări! Nu cred că apucați anul, e ultimul act de disperare al vostru după lovitura de stat din 6 decembrie. Vreți să tăiați 150.000 de bugetari și ați pus 5 vicepremieri că nu vă mai satura Dumnezeu. Care e cu reforma dintre voi? Sau nu ați apucat să vedeți programul de guvernare?", a afirmat George Simion, după care a criticat partidele politice de la putere folosind versuri din Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu.
Liderul AUR a atras atenția asupra faptului că în programul de guvernare nu se regăsește tăierea subvențiilor partidelor politice.
"Aveți un partid, care reprezintă o treime din CSAT, care a luat 10% la alegeri. (..) Măriți TVA, vă bateti joc de afacerilor românilor. Îmi place că tăiați subvențiile partidelor politice (n.r. prevederea nu se regăsește în programul de guvernare). Veți fi taxați, veți ajunge să plătiți, noi nu vom participam la aceasta mascaradă, ne ridicăm și plecăm", a spus George Simion.