AUR a depus un proiect de lege pentru autorizarea în regim de urgenţă a medicamentelor necesare în tratarea COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Ilona Andrei
FOTO: Inquam Photos/ Ilona Andrei

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect de lege pentru autorizarea în regim de urgenţă a medicamentelor indicate în tratarea bolii COVID-19, astfel încât acestea să poată fi introduse pe piaţă.

Formaţiunea vrea, prin proiectul de lege, să se autorizeze temporar, în regim de urgenţă, „distribuţia medicamentelor neautorizate, prevăzute în anexa Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, pentru ca acestea să poată fi comercializate atât în farmaciile cu circuit închis/oficine cu circuit închis, cât şi în farmaciile cu circuit deschis, în vederea aplicării protocolului de tratament, la recomandarea medicilor de medicină generală, cât şi a medicilor specialişti, atât în ambulatoriu, cât şi în unităţile spitaliceşti”.

În expunerea de motive, iniţiatorii proiectului subliniază că aceste medicamente, precum antiviralele, „pot fi autorizate doar prin parcurgerea unei proceduri greoaie şi îndelungate”, procedură„ incompatibilă cu nevoia societăţii româneşti de a asigura prezenţa pe piaţă a acestor tratamente în regim de urgenţă”.

„La iniţiativa specialiştilor noştri, doctorii Sorin Muncaciu şi Silviu-Titus Păunescu, am depus un proiect de lege pentru reglementarea unei proceduri de autorizare rapidă a acestor medicamente, care sunt, în fapt, utilizate în prima linie, alături de vaccinuri aprobate în regim de urgenţă de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA)”, a declarat deputatul George Simion, copreşedinte AUR şi antivaccinist convins.

La rândul său, senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, consideră că „se impune luarea unor măsuri urgente pentru combaterea pandemiei cauzate de noul coronavirus”.  

„Se impune luarea unor măsuri urgente pentru combaterea pandemiei cauzate de noul coronavirus, prin reglementarea unei astfel de proceduri. Este necesar ca medicamentele să poată fi introduse pe piaţa românească şi administrate cât mai devreme în evoluţia bolii, la recomandarea medicilor, cu scopul de a reduce riscul de deces al pacienţilor şi de a le îmbunătăţi şansele de recuperare post-COVID. Facem apel la toţi colegii noştri parlamentari să susţină iniţiativa, ca să o putem adopta cât mai repede, în interesul societăţii româneşti”, a spus Claudiu Târziu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite