Antonescu: „Protocolul USL nu este nici suspendat, nici anulat, nici denunţat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu FOTO: Arhiva Adevărul
Crin Antonescu FOTO: Arhiva Adevărul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că protocolul USL nu este "nici suspendat, nici anulat", nu a fost denunţat de vreuna dintre părţi la Tribunal, motiv pentru care este încă în vigoare şi USL există.

"Aş mai ieşi în întâmpinarea întrebărilor dumneavoastră privitoare la Uniunea Social Liberală, pentru că am văzut că e un subiect pe care îl stăpâniţi greu, ce-i drept, nu din vina dumneavoastră, ci, poate, şi din cauza unor declaraţii cu nuanţe diferite care s-au dat în aceste zile. Şi aici aş simplifica puţin lucrurile spunându-vă că Uniunea Social Liberală există, protocolul USL nu este nici suspendat, nici anulat, protocolul Uniunii Social Liberale este un document oficial, un document constitutiv al alianţei", a declarat Antonescu.

El a mai spus că protocolul este în vigoare.

"El este semnat, depus la tribunal şi, evident, atâta vreme cât Uniunea există, cât protocolul nu a fost modificat sau denunţat, este evident că şi acest protocol este în vigoare", a mai completat liderul PNL.

Săptămâna trecută, liderii PSD în frunte cu premierul Victor Ponta au cerut partenerilor din USL să îl excludă din PNL pe senatorul Sorin Roşca Stănescu, urmare a declaraţiilor repetate ale acestuia împotriva PSD şi a prim-ministrului. Liberalii, însă, nu au luat nicio decizie tranşantă, Crin Antonescu spunând doar că de acum încolo nu vor mai fi tolerate atacuri ale liberalilor la adresa partenerilor social-democraţi.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că PNL trebuie în perioada următoare să probeze prin fapte că este solidar cu PSD la guvernare, el arătând că decizia liberalilor de a fi solidari cu PSD trebuie să fie una sinceră, având în vedere că protocoul USL nu s-a respectat, fiind suspendat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite