Ambasada Germaniei la Bucureşti denunţă „folosirea abuzivă a imunităţii parlamentare”
0Ambasada Germaniei la Bucureşti subliniază, într-un comunicat de presă transmis vineri, că imunitatea parlamentară nu trebuie folosită în mod abuziv, în scopul protejării anumitor persoane, scrie Agerpres.
„Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea instituţiilor care sprijină, protejează şi dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfăşura fără limitări. Respectul faţă de independenţa justiţiei şi faţă de principiul separării puterilor în stat impun abordarea imunităţii parlamentare de aşa manieră, încât aceasta să nu fie uzitată în mod abuziv, în scopul protejării unor persoane individuale. În acest context, observăm cu deosebită atenţie şi îngrijorare evenimentele actuale care au efecte directe asupra evaluării procesului MCV", se arată în comunicatul Ambasadei.
Pe de altă parte, Ambasada Germaniei la Bucureşti anunţă că susţine „eforturile constante“ ale autorităţilor române de urmărire penală în lupta împotriva corupţiei, eforturi asumate de ţara noastră „în cadrul comunităţii de drept şi de valori pe care o reprezintă UE şi care se concretizează (...) în Mecanismul de Cooperare şi Verificare“.
Citeşte şi:
Eliminarea imunităţii parlamentare, despre care a vorbit şi procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi s-ar putea realiza doar prin modificarea Constituţiei. În cazul miniştrilor şi al foştilor miniştri, imunitatea este şi mai greu de clintit: practic, CCR ar trebui să-şi schimbe jurisprudenţa.
Ce provocări are de înfruntat preşedintele Iohannis după vacanţa de Paşti
Preşedintele Klaus Iohannis a venit din vacanţă vineri şi a transmis deja către Parlament solicitarea de reexaminare a legii privind finanţarea partidelor şi campaniilor electorale. A doua oară însă preşedintele va fi obligat să o promulge. Este şi cazul Codului Silvic, care a fost retrimis la Parlament.