Adrian Ţuţuianu, atac la Dragnea înainte de CEX: Probabil era nemulţumit că eram foarte vizibil, apreciat la MAPN

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de şedinţa Comitetului Executiv de luni, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, fost ministru al Apărării, îl atacă pe Liviu Dragnea. Într-un interviu acordat Columnă TV, Adrian Ţutuianu îl învinovăţeşte pe Dragnea pentru plecarea sa din minister, spunând că liderul social-democraţilor era deranjat de vizibilitatea şi aprecierea sa în cadrul instituţiei.

 "Probabil că am deranjat pe anumiţi colegi, foarte mulţi sau unii dintre ei care aveau putere de decizie, inclusiv preşedintele partidului. Probabil că a avut anumite nemulţumiri faţă de faptul că eram foarte vizibil, apreciat şi de cei cu care lucrăm în minister, dar şi de presă naţională, unde n-aţi auzit critici la adresă mea legate de minister. Este o etapă, este o şcoală. În două luni am făcut un master pe apărare naţională şi e foarte utilă în conturarea profilului meu de lider politic şi de administraţie. Este o etapă în care am învăţat că în politică nu contează numai muncă serioasă, ci uneori contează mai mult să relationezi cu ceilalţi, să aloci mai mult timp relaţiilor umane", a declarat Adrian Tutuianu în cadrul emisiunii "Faţă în faţă", de la Columnă TV.
 
Ţuţuianu regretă că a plecat din fruntea Ministerului Apărării. "Regret şi eu că am plecat. M-am simţit foarte bine, m-am simţit foarte util, am intrat rapid în tematică ministerului. Până la urmă este administraţie, nu era ceva neapărat nou pentru mine. O prima zi chiar de foc, am început greu, am terminat tot într-un stil fulminant", a mai spus Ţutuianu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite