3 deputaţi au murit pe timpul verii. Alţi şase au schimbat partidul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PNL Octavian Bot
Deputatul PNL Octavian Bot

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat în prima şedinţă a sesiunii parlamentare deputaţii Octavian Bot, Gheorghe Ciobanu şi Aurel Vlădoiu au încetat din viaţă în timpul vacanţei parlamentare. Locurile de deputat deţinute de de cei trei deputaţi au fost declarate vacante.

Deputaţii au ţinut un moment de reculegere în memoria celor trei deputaţi decedaţi pe timpul verii.

Potrivit regulamentului, proiectele de hotărâri privind vacantarea locului de deputat se întocmesc de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi se publică în Monitorul Oficial. Pentru locurile vacante, potrivit legii, Guvernul ar trebui să organizeze alegeri parţiale în colegiile respective.

Tot în prima şedinţă a sesiunii ordinare a Parlamentului, Valeriu Zgonea a anunţat că 6 deputaţi au trecut de la un partid la altul, astfel Liliana Mincă şi Ştefan Dalcă de la grupul democrat popular vor activa la UNPR, Nicolae Florin trece de la PSD la PNL, iar independentul Paul Dumbrăveanu a trecut la PNL. De asemenea, deputaţii Liliana Ciobanu şi Tănase Răzvan Ionuţ, neafiliaţi, au trecut la grupul parlamentar democrat popular.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite