Testele COVID-19, rezultate tot mai dubioase: 12 „bolnavi“ s-au vindecat peste noapte!

Testele COVID-19, rezultate tot mai dubioase: 12 „bolnavi“ s-au vindecat peste noapte!

Deşi au trecut opt luni de la începerea pandemiei, în România în continuare avem probleme uriase cu testele care scot bolnavi falşi sau care nu depistează oameni cu noul coronavirus în organism.

Ştiri pe aceeaşi temă

Testele pentru COVID-19 din România pot fi lipsite de acurateţe, în unele cazuri. E o realitate recunoscută inclusiv de oameni din domeniul medical, după cum „Adevărul“ a scris aici, încă din luna iulie.
 
Şi, din păcate, între timp, situaţia nu s-a remediat şi, în continuare, avem foarte multe cazuri care apar aproape săptămânal şi care dovedesc problemele uriaşe cauzate de aceste teste dubioase. Iar rezultatele lipsite de acurateţe contribuie din plin la răspândirea noului coronavirus pentru că, teoretic, un bolnav fals poate fi internat în spital, de unde va lua sigur COVID-19, în timp ce un om bolnav, care nu e depistat cu virusul în organism, poate circula liber, îmbolăvindu-i pe alţii.
 
Nu mai departe de ieri, în presă s-a scris despre şocantul caz al unui bărbat care a fost sunat de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi şi informat că e sănătos tun, potrivit rezultatului testului pentru COVID-19. Peste aproximativ 4 ore, acelaşi bărbat, care avusese simptomele bolii, a primit un alt mesaj de la DSP Galaţi, fiind înştiinţat că e pozitiv!
 
Iar ce se întâmplă în lumea sportului, unde cei implicaţi beneficiază de teste periodice, plătite de club, arată şi mai bine debandada care domneşte în clinci. Încă din luna iulie, „Adevărul“ a furnizat mai multe exemple în acest sens. Şi, între timp, problema a rămas: la o clinică poţi ieşi pozitiv, pentru ca, a doua zi, să primeşti rezultat negativ printr-un alt test, efectuat la altă clinică.
 
Ultima dovadă în acest sens e ceea ce tocmai s-a întâmplat cu jucătorii echipei Astra Giurgiu. La prima testare, la clinica „Imunomedica“, care îi aparţine lui Gigi Becali, 16 din cei 20 de jucători de la echipa de seniori au primit rezultate pozitive! Printre ei, câţiva fotbalişti care se mai îmbolnăviseră şi la finalul lunii iulie! 
 
Tocmai acest aspect i-a pus pe gânduri pe oficialii Astrei. Care, suspicioşi din cauza rezultatelor primite, au refăcut cele 20 de teste, de această dată, la o clinică din Ploieşti. Şi, potrivit gsp.ro, rezultatele primite a doua oară au fost şocante: doar 4 dintre cei 16 jucători catalogaţi ca fiind „bolnavi“ la clinica lui Gigi Becali au primit rezultat pozitiv la retestare. 
 
Oricum, răul a fost deja făcut, întrucât, pe baza primelor rezultatele, cele furnizate de „Imunomedica“, meciul Dinamo - Astra a fost amânat pentru data de 14 noiembrie.
 
Văzând această situaţie creată la retestarea de la Ploieşti, clubul Astra va face un nou set de teste, al treilea, luni, tot la Ploieşit, în speranţa că va afla, fără dubii, cine e bolnav şi cine e sănătos.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările