Cum ajunge salvarea unui monument istoric să dureze ani de zile. Arhitectul care propune inteligența artificială împotriva birocrației

Un bloc monument istoric din cartierul Dorobanți, încadrat în clasa I de risc seismic, așteaptă de aproape un an documentele necesare consolidării, deși proprietarii sunt dispuși să suporte costurile lucrărilor. Imobilul de pe strada Londra nr. 18 nu are încă certificatul de urbanism necesar continuării procedurilor. Arhitectul Marian Lazăr explică pentru „Adevărul” de ce autorizarea intervențiilor asupra clădirilor istorice poate dura ani întregi și cum ar putea digitalizarea și inteligența artificială să reducă întârzierile. 

Un bloc monument istoric din cartierul Dorobanți Foto: Adevărul

O clădire construită în urmă cu un secol, o expertiză seismică din 1993 și un proiect de consolidare care încă așteaptă documentele necesare autorizării. Este situația imobilului de pe strada Londra nr. 18, unde proprietarii au decis să suporte costurile lucrărilor, dar demersul înaintează greu.

Potrivit documentației tehnice, proiectarea a costat aproximativ 60.000 de euro, iar consolidarea este estimată la câteva sute de mii de euro. Soluția recomandată în expertiza din 1993 ar putea costa, în schimb, peste două-trei milioane de euro, potrivit unei evaluări comparative făcute de echipa actuală de proiectare. Arhitectul precizează că nu există încă un deviz final pentru intervenția propusă.

Răspunsuri care pot întârzia și doi ani

Dincolo de particularitățile imobilului, Marian Lazăr atrage atenția asupra unei probleme pe care spune că o întâlnește frecvent în activitatea sa: timpul necesar obținerii documentelor de la autorități.

„Un răspuns în scris de la Primăria București vine, de regulă, în luni de zile. Chiar și șase luni. Uneori un an, alteori doi ani. Asta vă spun din propria mea experiență ca arhitect”, a declarat pentru „Adevărul” Marian Lazăr.

Arhitectul susține că întârzierile nu trebuie puse exclusiv pe seama funcționarilor, ci și a volumului de solicitări și a procedurilor administrative. Una dintre soluțiile pe care le propune este digitalizarea documentațiilor și utilizarea inteligenței artificiale pentru analiza preliminară a dosarelor.

„Timpul de răspuns al Primăriei Municipale generează foarte multe probleme, pentru că, dacă am avea un sistem în care faci o cerere și ți se răspunde favorabil, nefavorabil, cu completări, oricum ar fi, dar ai un răspuns care să vină într-un timp rezonabil, cum legea prevede, 15 zile, 30 de zile, 7 zile, în funcție de situație, nu se respectă niciodată”, explică acesta.

Consecințele se răsfrâng inclusiv asupra comportamentului proprietarilor. Potrivit arhitectului, unii ajung să renunțe la procedurile legale atunci când constată că autorizarea unei renovări ar putea dura mai mult decât își permit să aștepte.

Inteligența artificială, o posibilă soluție

Marian Lazăr propune digitalizarea documentațiilor și integrarea unor instrumente de inteligență artificială în activitatea administrației. Acestea ar putea prelua o parte dintre operațiunile de analiză a dosarelor, lăsând specialiștilor cazurile complexe.

„Primăria ar avea posibilitatea să folosească programe bazate pe inteligență artificială și să emită răspunsuri mult mai rapid”, afirmă arhitectul.

În opinia sa, documentele depuse electronic ar putea fi analizate și sintetizate automat, fără ca funcționarii să fie nevoiți să parcurgă manual fiecare dosar. Deciziile dificile ar rămâne în responsabilitatea comisiilor de specialitate.

„În momentul în care sunt scanate și încărcate electronic, poți să le pui la dispoziția unui program cu inteligență artificială să le analizeze, să facă un rezumat în câteva minute și tu, ca funcționar, să nu mai trebuiască să stai zile să răsfoiești dosare fizic”, spune Marian Lazăr.

El arată că digitalizarea ar putea simplifica inclusiv colaborarea dintre instituțiile care trebuie să avizeze același proiect. Soluția propusă nu elimină însă necesitatea verificărilor tehnice și juridice.

De ce consolidarea ar putea costa mult mai puțin decât prevedea expertiza din 1993

Imobilul de pe strada Londra nr. 18 a fost construit inițial între 1926 și 1929, iar etajele superioare au fost adăugate în 1946. Clădirea face parte din ansamblul istoric „Blocurile Reșița” și a fost încadrată în clasa I de risc seismic în urma unei expertize realizate în 1993.

Soluția recomandată atunci presupunea inclusiv demolarea unor pereți și construirea unor diafragme noi din beton armat. Potrivit arhitectului Marian Lazăr, aceste intervenții ar necesita o organizare complexă a șantierului și evacuarea cel puțin parțială a locatarilor.

„Am făcut o analiză comparativă între ce presupune expertiza din '93 și atunci acolo valoarea consolidării s-ar ridica mult peste două-trei milioane de euro, din simplul motiv că presupune o organizare mult mai greoaie, adică presupune evacuarea cel puțin parțială a imobilului, pentru că presupune demolare de pereți pentru construcția unor diafragme noi”, explică Marian Lazăr.

Investigațiile recente, inclusiv scanarea 3D a spațiilor și testarea materialelor, au indicat că unele elemente structurale au caracteristici mai bune decât cele estimate în urmă cu trei decenii. Echipa de proiectare propune astfel consolidarea prin cămășuiri de beton aplicate pe pereții interiori, evitând demolările ample și intervențiile asupra elementelor arhitecturale valoroase.

„Nu se justifică, pentru clădirea aceasta, să se refolosească măsurile dintr-o expertiză făcută acum 33 de ani”, susține arhitectul.

Potrivit documentației tehnice, intervențiile propuse ar putea permite scoaterea imobilului din clasa I de risc seismic, după executarea lucrărilor și evaluarea corespunzătoare.

Obligația de a repara, dar și dificultatea de a obține autorizația

La 6 august 2026, Poliția Locală a Capitalei a înștiințat asociația de proprietari că are obligația de a efectua lucrări de întreținere, reparații și consolidare a imobilului, avertizând că nerespectarea acestor obligații poate atrage amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

Două săptămâni mai târziu, pe 20 august, asociația a înregistrat la Primăria Capitalei, sub numărul 140955, o solicitare de autorizare în regim de urgență pentru consolidare și reparații la elementele exterioare ale clădirii.

În paralel, proiectanții încearcă să obțină documentele necesare procedurii generale de consolidare.

„Cu toate că avem aproape un an de când lucrăm la proiectul acesta, nu am reușit nici măcar în ziua de azi să avem un certificat de urbanism pentru consolidare, astfel încât să putem să mergem mai departe cu procedura de avizare și de autorizare”, a declarat Marian Lazăr.

Întârzierile intervin într-un context în care clădirea prezintă și degradări care pot pune în pericol trecătorii. O evaluare tehnică din decembrie 2025 semnala probleme la acoperiș, cornișe și sistemul de evacuare a apelor pluviale. Arhitectul spune că au existat deja incidente provocate de desprinderea unor materiale.

Pentru acoperiș, Direcția pentru Cultură a emis în martie 2026 un acord scris care permite reparații locale. Acesta nu acoperă însă consolidarea structurală a întregului imobil.

Cât ar costa restaurarea integrală a clădirii

Dincolo de consolidarea necesară pentru reducerea riscului seismic, restaurarea completă a monumentului istoric ar presupune o investiție de alt ordin de mărime.

Marian Lazăr estimează orientativ că readucerea întregului imobil la valoarea arhitecturală inițială ar putea costa aproximativ 10 milioane de euro. Suma reprezintă un scenariu ipotetic de restaurare integrală, nu costul lucrărilor de consolidare propuse în prezent.

Arhitectul consideră că legislația ar trebui să facă o distincție mai clară între restaurările de amploare și intervențiile punctuale de întreținere, astfel încât proprietarii să poată preveni degradarea monumentelor istorice înainte ca acestea să necesite investiții foarte mari.

„Legislația în materie de protecție și restaurare a monumentelor istorice ar trebui actualizată, iar procedurile ar trebui simplificate pe spețe locale”, a adăugat Marian Lazăr.

În opinia sa, protejarea patrimoniului trebuie să țină cont și de posibilitatea utilizării clădirilor în condițiile actuale, fără afectarea valorii lor istorice și arhitecturale.