Simona Halep va da de o adversară puternică în optimile de finală

Simona Halep va da de o adversară puternică în optimile de finală

Paula Badosa

Paula Badosa, numărul 4 mondial, s-a calificat în optimile de finală de la Wimbledon şi urmează să se întâlnească cu Simona Halep. În acest an, Halep a trecut de spaniolă pe zgură, la Madrid

Ştiri pe aceeaşi temă

Simona Halep va avea un meci greu pentru sferturile de finală de la Wimbledon, urmând să o întâlnească pe numărul patru mondial, pe Paula Badosa. Spaniola a trecut greu de Petra Kvitova, cu 7-5, 7-6 (4). Cele două sportive s-au mai întâlnit doar o dată, în acest an, la Madrid, unde Halep s-a impus cu 6-3, 6-1. Meciul va avea loc luni.

Altfel, poloneza Iga Swiatek, liderul WTA, a fost eliminată în turul trei al turneului de la Wimbledon, de sportiva franceză Alize Cornet, numărul 37 mondial.  Swiatek a fost învinsă cu scorul de 6-4, 6-2, într-o oră şi 33 de minute.

Sâmbătă a fost eliminată şi sportiva din SUA Coco Gauff, locul 12 WTA, ea fiind învinsă de compatrioata sa Amanda Anisimova, numărul 25 mondial, scor 6-7 (4), 6-2, 6-1

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările