Ruse, ascensiune formidabilă: Gabriela atinge cea mai bună clasare din carieră după Indian Wells

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruse

Jucătoarea de 23 de ani a încheiat anul 2020 pe locul 159 mondial. Acum însă, după un sezon excelent, în care a luat un trofeu, a jucat o finală şi tocmai a trecut de calificări în „BNP Paribas Open 2021“, se apropie de lumea bună a tenisului feminin.

Sorana Cîrstea (40 WTA) e, deocamdată, a doua jucătoare din România în clasamentul WTA, dar, la cum evoluează cariera Gabrielei Ruse, „Sori“ poate fi detronată, în curând, dacă nu în acest sezon, în cel următor!

Pentru că Gabriela Ruse tocmai a ajuns la 30 de victorii în 44 de meciuri disputate în acest an! Iar succesul obţinut, în noaptea de marţi spre miercuri, 6-3, 6-2 cu Lesley Pattinama Kerkhove (Olanda, 29 de ani, 153 WTA), a propulsat-o pe tabloul principal de la Indian Wells! Astfel, Ruse a devenit a patra româncă aflată la startul competiţiei, după Halep (17 WTA), Cîrstea (40 WTA) şi Begu (61 WTA).

Pentru această performanţă obţinută în California, Ruse va primi 18.155 de dolari. În ierarhia virtuală, actualizată în timp real, Gabriela a urcat deja până pe locul 82 WTA, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera ei de până acum.

Joacă în turul I, în noaptea de miercuri spre joi

După două victorii în calificări, Ruse va reveni pe teren, la Indian Wells, în noaptea de miercuri spre joi. Ea o va întâlni în turul I pe franţuzoaica Alize Cornet (64 WTA).

Înainte de acest meci, prima românca va debuta în turul I: după ora 21.00, Irina Begu o va întâlni pe Fiona Ferro (83 WTA).

Celelalte două românce aflate pe tablou, Simona Halep şi Sorana Cîrstea, vor intra direct în turul II, vineri, întrucât s-au aflat pe lista capilor de serie.

Turneul de la Indian Wells e transmis în România de Digi Sport 2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite