România, într-o companie selectă în duelurile din septembrie din Cupa Davis. Care sunt posibilele adversare

România, într-o companie selectă în duelurile din septembrie din Cupa Davis. Care sunt posibilele adversare

Echipa de Cupa Davis a României nu s-a mai reunit din aprilie 2019, când s-a impus în duelul cu Zimbabwe (4-1).

Echipa de Cupa Davis a României are nevoie de două victorii pentru a se califica în premieră la turneul final al întrecerii pe naţiuni din tenisul masculin, ediţia 2021.

Ştiri pe aceeaşi temă

Weekendul a stabilit nu doar distribuţia finală a turneului final al Cupei Davis din 2020, ci şi echipele care în toamna acestui an (18-19 sau 19-20 septembrie) vor lupta pentru un loc în calificările pentru următoarea ediţie a turneului final, în martie 2021. Echipa României nu a jucat acum, avansând automat în aşa numită Grupă Mondială 1 după retragerea Chinei provocată de epidemia de Coronavirus.

România se numără astfel printre câştigătoarele play-off-ului pentru Grupa Mondială 1, alături de Bolivia, Bosnia şi Herţegovina, Finlanda, Israel, Liban, Noua Zeelandă, Norvegia, Peru, Portugalia şi Ucraina, a 12-a echipă urmând a fi stabilită între Pakistan şi Slovenia, duelul lor fiind încă în desfăşurare din cauza amânărilor provocate de ploaie. Acestor naţiuni li se alătură în Grupa Mondială I echipele învinse în calificările pentru ediţia 2020 a turneului final al Cupei Davis din noiembrie: surprizele nu au lipsit, astfel încât la duelurile din septembrie au ajuns echipe cu palmares important precum Argentina (campioană în 2016, care nu i-a avut însă pe teren contra Columbiei pe Del Potro, Schwartzman sau Pella), Japonia lui Kei Nishikori (care nu a evoluat contra Ecuadorului) sau Belgia (dublă finalistă în ultimele cinci ediţii, învinsă în absenţa lui David Goffin de Ungaria). Belarus, Brazilia, Chile, India, Coreea, Olanda, Slovacia, Uruguay şi Uzbekistan sunt celelalte echipe învinse în runda decisivă a calificărilor pentru Davis Cup Finals.

Tragerea la sorţi a meciurilor din Grupa Mondială 1 din septembrie 2020 va fi afectuată vineri, 13 martie, la sediul ITF din Londra. Capii de serie vor fi stabiliţi în funcţie de clasamentul pe naţiuni sl Cupei Davis.

Chiar dacă tenisul românesc nu este deloc într-un moment faborabil, Marius Copil - cel mai bine clasat jucător la simplu aflându-se doar pe locul 183 ATP, echipa de Cupa Davis tricoloră este la două victorii de accederea la turneul final al Cupei Davis 2021. România are nevoie de o doză de şansă la tragerea la sorţi şi victorii în confruntările dispuate în sistem clasic, acasă/deplasare, mai întâi în septembrie 2020, apoi în martie 2021 - contra unei echipe eliminate în grupele Davis Cup Finals din acest an.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările