Planul lui Putin, desluşit de un rus: „Asistăm la prima etapă din Al Treilea Război Mondial“ VIDEO
Vladimir Putin (69 de ani)
Invazia din Ucraina a intrat în a doua săptămână. Mulţi oameni au sperat că vom asista la o încheiere rapidă a conflictului. Din păcate, deocamdată, sunt şanse mici să se întâmple acest lucru.
Războiul din Ucraina se va prelungi. Aceasta e o concluzie teribilă la care au ajuns mai mulţi specialişti, după cum a decurs invazia ordonată de Vladimir Putin, începută la data de 24 februarie.
Deocamdată, comunitatea internaţională a reacţionat la această agresiune militară, reducând Rusia la nivelul Coreei de Nord, după cum „Adevărul“ a explicat aici. Doar că, potrivit fostului mare şahist, Garry Kasparov (58 de ani), sancţiunile impuse până acum nu vor opri războiul din Ucraina. Şi nici nu-l vor descuraja pe Vladimir Putin.
În dialog cu Reuters, Kasparov, un opozant vocal al liderului de la Kremlin, a făcut o previziune sumbră: ceea ce se întâmplă acum va scăpa de sub control şi, ulterior, vom asista la Al Treilea Război Mondial!
Ce a spus Garry Kasparov?
*E genocid ce se întâmplă în Ucraina. E prima dată în istoria omenirii când asistăm la crime de război de o asemenea amploare. Sunt crime comise de regimul lui Putin. Asistăm la prima etapă din Al Treilea Război Mondial. Şi nu e războiul pe care ni-l dorim.
*Rusia trebuie trimisă înapoi în epoca de piatră! Toate mecanismele prin care „trăieşte“ regimul lui Putin, toate acele industrii, trebuie scoase din funcţiune.
*Sper ca americanii îşi vor revizui poziţia şi vor adopta una mai puternică împotriva Rusiei. Niciodată în istorie un dictator n-a fost oprit de restricţii.
VEZI DECLARAŢIILE FĂCUTE DE GARRY KASPAROV
Russian human rights activist and former world chess champion Garry Kasparov called on Western countries to recall their ambassadors from Moscow, eject Russia from the global police agency Interpol and impose a no-fly zone over Ukraine https://t.co/4HfGw0Ikvqpic.twitter.com/klLEAoSMcb