Naţionala Germaniei, în stare de alertă: Fotbaliştii, izolaţi după depistarea unui caz de COVID-19
0
Aflată în grup J a preliminariilor pentru CM 2022, cea din care face parte şi România, Die Mannschaft are emoţii mari, înaintea partidei din această seară, cu Islanda.
Se înmulţesc problemele nemţilor, înaintea partidelor din luna martie! Mai întâi, şi-au pierdut cel mai bun mijlocaş, după cum „Adevărul“ a scris aici. Iar astăzi, cu câteva ore înaintea debutului în preliminariile Mondialului din 2022, un fotbalist a avut un test pozitiv pentru COVID-19.
Deocamdată, identitatea jucătorului n-a fost dezvăluită de Federaţia Germană de Fotbal (DFB). Presa locală a scris însă că fotbalistul diagnosticat cu COVID-19 ar fi atacantul Jonas Hofmann, de la Gladbach.
Potrivit conducătorilor DFB, selecţionerul Joachim Low, stafful său şi jucătorii naţionalei au fost închişi în camerele lor şi retestaţi. În funcţie de rezultatele care vor veni, nemţii vor afla pe cine se pot baza, în vederea partidei cu Islanda, de la Dusiburg.
Lotul Germaniei
Portari: Bernd Leno (Arsena), Manuel Neuer (Bayern Munchen), Marc-Andre ter Stegen (FC Barcelona), Kevin Trapp (Eintracht Frankfurt)
Fundaşi: Emre Can (Borussia Dortmund), Matthias Ginter (Borussia Monchengladbach), Robin Gosens (Atalanta Bergamo), Marcel Halstenberg (RB Leipzig), Lukas Klostermann (RB Leipzig), Philipp Max (PSV Eindhoven), Antonio Rudiger (Chelsea), Niklas Sule (Bayern Munchen), Jonathan Tah (Bayer Leverkusen)
Mijlocaşi Leon Goretzka (Bayern Munchen), Ilkay Gundogan (Manchester City), Kai Havertz (Chelsea), Jonas Hofmann (Borussia Monchengladbach), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Florian Neuhaus (Borussia Monchengladbach), Leroy Sane (Bayern Munchen), Florian Wirtz (Bayer Leverkusen)
Preliminarii CM 2022, Grupa J
Germania
România
Islanda
Macedonia de Nord
Armenia
Liechtenstein
*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.