Lăudat de „L'Equipe“, dat de gol de Becali: Moruţan, salariu uriaş, la Galatasaray VIDEO

Lăudat de „L'Equipe“, dat de gol de Becali: Moruţan, salariu uriaş, la Galatasaray VIDEO

Olimpiu Moruţan

Iminentul transfer al mijlocaşului de 22 de ani la cea mai galonată formaţie din Turcia e un subiect de interes şi pentru presa internaţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

Olimpiu Moruţan e pe cale să finalizeze transferul său la Galatasaray Istanbul, iar detaliile financiare ale mutării au fost dezvăluite de „Adevărul“ aici. 
 
Inclusiv fostul club al mijlocaşului, FC Botoşani, va da o mare lovitură financiară, dacă actele vor fi semnate, în următoarele ore, aşa cum se preconizează.
 
Interesul manifestat de Galatasaray pentru Moruţan a devenit subiect şi pentru prestigiosul „L'Equipe“. Publicaţia franceză a scris: „Marea speranţă românească, mijlocaşul ofensiv, Olimpiu Moruţan, a fost cumpărat de Galatasaray de la Steaua Bucureşti (n.r. - FCSB). Steaua îşi pierde «bijuteria». Olimpiu Moruţan a fost vândut pentru 4,2 milioane de euro la Galatasaray. Valoarea tranzacţiei se poate mări, fiindcă poate include, ulterior, suma de 3 milioane de euro în bonusuri de performanţă, dar şi 20% dintr-un viitor transfer“.
 
Avea ofertă de la FC Copenhaga
 
Într-o intervenţie la Digi Sport, Gigi Becali a dezvăluit că avea o ofertă pentru Moruţan de la FC Copenhaga. La formaţia daneză însă, atât suma de transfer, cât şi salariul oferit pentru jucător erau mai mici.
 
„Aveam cinci milioane sigur de la Copenhaga. Copenhaga îi dădea 450.000 salariu şi ăştia (n.r. - Galatasaray) îi dau 800.000, salariu dublu. Ajunge, cu bonusuri, la un milion sau 1,2 milioane de euro Moruţan. Am zis vreo minciună? Tot ce este adevăr şi tot ce e normal să ştie lumea! Ce, furăm ceva de la cineva?“, a spus patronul FCSB.
 
VEZI IMAGINI DE LA SOSIREA LUI OLIMPIU MORUŢAN, LA ISTANBUL
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările