Jaqueline Cristian, o surpriză plăcută: românca a ţinut piept favoritei de la Lyon, cedând la finele unui meci intens

Jaqueline Cristian, o surpriză plăcută: românca a ţinut piept favoritei de la Lyon, cedând la finele unui meci intens

Jaquelina Cristian s-a calificat în sferturile de finală de la Lyon

Jaqueline Cristian este una dintre revelaţiile turneului WTA de Lyon, având o evoluţie lăudabilă, în optimile de finală, în duelul cu americanca Sofia Kenin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jaqueline Cristian (162 WTA) a fost aproape de a produce surpriza la turneul din Lyon, unde i-a făcut faţă cu brio campioanei de la Australian Open, Sofia Kenin (5 WTA). 

Românca a început mai timid, însă a reuşit să îşi adjudece primul set în tie-break, 7-6(5) şi a menţinut ritmul pe parcursul celui de-al doilea, însă a cedat cu 7-5, iar în decisiv americanca „a închis” jocul cu 6-4, întreaga confruntare durând două ore şi jumătate. Totuşi, în nenumărate rânduri, românca a dat emoţii adversarei, fiind la un pas de revenire.

Mai departe, Sofia Kenin se va duela, pentru un loc în semifinalele de la Lyon, cu franţuzoaica Océane Dodin (115 WTA). În aceeaşi competiţie, Irina Maria Bara (159 WTA) a părăsit concursul, fiind eliminată de rusoaica Daria Kasatkina (69 WTA), scor 6-3, 6-2. Turneul din Lyon se desfăşoară în perioada 2-8 martie şi însumează premii de peste 250.000 de dolari.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările