Haos la Australian Open: 47 de sportivi, contacţi direct cu persoane infectate cu COVID-19. Despre ce nume e vorba

Haos la Australian Open: 47 de sportivi, contacţi direct cu persoane infectate cu COVID-19. Despre ce nume e vorba

Organizatorii primul turneu de Grand Slam sunt nevoiţi deja să facă faţă unei crize de proporţii, două zboruri care au adus jucători în Australia având la bord persoane confirmate cu noul coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform presei australiene, în avionul care a venit de la Los Angeles, şi care avea la bord 79 de oameni, 12 membri ai echipajului şi  67 de pasageri, dintre care 24 de jucători, au fost descoperite două cazuri de infectare cu COVID-19, Este vorba despre un membru al echipajului şi o persoană care are legătură cu turneul de Mare Şlem, fără să fie însă jucător, au precizat organizatorii.  Printre sportivii care s-au aflat în acel avion se regăsesc Victoria Azarenka, Sloane Stephens, Kei Nishikori şi Tennys Sandgren,

De asemenea, şi în cursa Abu Dhabi - Melbourne, în care s-au aflat 23 de tenismene, a avut printre 64 de pasageri o persoană confirmată pozitiv. La bordul avionului s-au aflat sportive de top, printre care Sorana Cîrstea, Marta Kostyuk, Bianca Andreescu, Angelique Kerber, Svetlana Kuznetsova, Ons Jabeur, Belinda Bencic sau Maria Sakkari. 

Toţi cei 47 de sportivi  nu vor mai avea dreptul să iasă din camerele de hotel pe durata celor 14 zile de carantină, în consecinţă nici să se antreneze! "Niciunul dintre  jucători nu va putea părăsi camera de hotel până nu va primi acordul medicilor şi nu va putea să întrerupă carantina pentru a participa la antrenamente", au precizat organizatorii
 
Directorul turneului, Craig Tiley, a vorbit şi el despre situaţia creată: “Comunicăm cu fiecare persoană în parte şi mai ales cu grupul de sportivi. Situaţia acestora este diferită acum şi vom face tot posibilul să ne îngrijim de ei cât mai bine”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările