Halep, cenzurată în Australia: Simona nu mai are voie să posteze pe reţelele de socializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep a fost plasată în carantină, la Adelaide, decizie care a născut o mare controversă
Simona Halep a fost plasată în carantină, la Adelaide, decizie care a născut o mare controversă

Celor şase vedete ale tenisului mondial, printre care şi Simona, plasate în izolare la Adelaide, li s-a transmis să renunţe la reţelele de socializare, întrucât pun gaz pe foc prin postările lor, lăudându-se cu condiţiile de care beneficiază în izolare.

Ca şi cum plasarea unui număr uriaş de jucători, 72 mai precis, într-o carantină totală nu era suficientă pentru a da naştere unui scandal de proporţii, organizatorii Australian Open 2021 au „reuşit“ să mai creeze unul, printr-o decizie bizară.

Concret, şase vedete ale tenisului mondial beneficiază de un tratament preferenţial, în cele 14 zile în care vor sta în carantină. Vorbim despre Novak Djokovici (1 ATP), Rafael Nadal (2 ATP) şi Dominic Thiem (3 ATP) la băieţi, plus Simona Halep (2 WTA), Naomi Osaka (3 WTA) şi Serena Williams (11 WTA) la fete. Aceştia au aterizat la Adelaide, unde au fost plasaţi în carantină la un hotel luxos. 

Poza care a creat o „revoltă“

Potrivit jurnalistului italian, Luca Fiorino, o postare făcută de Naomi Osaka pe Twitter a fost ultima picătură care a umplut paharul pentru grupul jucătorilor aflaţi la Melbourne. În fotografia încărcată de Osaka se vede cum japoneza se bucură pe teren, alături de alţi patru oameni din stafful ei. „Jucătorii izolaţi la Melbourne au fost, pur şi simplu,  revoltaţi, când au văzut poza postată de Osaka. Au turbat de nervi!“, a scris Fiorino pe Twitter.

Iar un alt reporter, americanul Jon Wertheim a venit cu o altă informaţie pe Twitter: „Jucătorilor privilegiaţi, aflaţi la Adelaide, li s-a spus să nu mai posteze nimic pe reţelele de socializare, pentru a nu inflama şi mai mult spiritele“. Iar confirmarea acestei situaţii a venit din partea jurnalistului „The New York Times“, Ben Rothenberg: „Jucătorii care sunt cazaţi la Adelaide nu mai au voie să posteze nimic de la antrenamentele lor. Pentru că reacţia de gelozie din partea celor care se află în carantină totală va crea un scandal şi mai mare“.

Simona Halep a avut ultimele postări pe Twitter la data de 14 ianuarie, când a aterizat în Australia, iar pe Facebook, n-a mai fost activă de pe 13 ianuarie, când a publicat un clip publicitar.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite