Gigi Becali a ieşit din închisoare, iar începe circul: patronul Stelei îşi va relua, fără probleme, un obicei mai vechi

Gigi Becali a ieşit din închisoare, iar începe circul: patronul Stelei îşi va relua, fără probleme, un obicei mai vechi

Gigi Becali

Steaua a câştigat, duminică, la Mediaş şi, surprinzător, la finalul jocului, latifundiarul n-a vorbit la niciun post de televiziune. Totuşi, un apropiat al său insistă că finanţatorul roş-albaştrilor nu şi-a schimbat comportamentul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ilie Năstase e unul dintre prietenii patronului Stelei, motiv pentru care şi-a arătat susţinerea pentru acesta, de când Gigi Becali a pierdut marca Steaua în dauna Clubului Sportiv al Armatei (CSA).

Fostul jucător de tenis a insistat, din nou, de această dată printr-o intervenţie la Digi Sport, că suporterii n-ar trebui să-l critice pe Becali, dacă acesta nu va recupera marca Steaua de la CSA.

„Ce să facă cu sigla? Ăia care cumpără tricouri nu se mai duc la meciurile Stelei? Întotdeauna au fost treburi din astea. Am fost şi eu pe la Real Madrid, Barcelona, pe la PSG...Membrii susţin echipa, nu fac scandal contra ei. În plus, mai şi plătesc. Îşi plătesc biletele, îşi plătesc deplasările. E o greşeală asta, că trebuie să plătim suporterii să vină la meciurile echipei. Să-i ducem cu trenul, cu autobuzul, să plătim sigla...Nu se bagă spectatorul în treaba clubului sau a celui care manageriază echipa. Eu n-am văzut nicăieri să înjure, să scuipe jucătorii. În cel mai rău caz, în Spania le flutură batista, când sunt nemulţumiţi“, a explicat Năstase.

El a dezvăluit că, odată ieşit din închisoare, Becali se va amesteca şi mai uşor în treburile antrenorului.
„Gigi suna antrenorul şi de acolo (n.r. – din închisoare). Tot un telefon dă şi probabil că îl dă în continuare, nu contează că e înauntru sau afară. Să zicem că s-a mai calmat, pe moment. Nu e sigur nici el“, a adăugat fostul jucător de tenis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările