FIFA ne netezeşte drumul spre Rio. Ungaria poate fi depunctată pentru scandalul de rasism în care e implicată

FIFA ne netezeşte drumul spre Rio. Ungaria poate fi depunctată pentru scandalul de rasism în care e implicată

Sepp Blatter ne poate trimite naţionala în Brazilia

Vestea bună este că FIFA a decis ca meciul Ungaria - România, de pe 22 martie, săse dispute fără spectatori. Vestea şi mai bună este că sancţiunea împotriva ungurilor ar putea fi şi mai drastică.

Ştiri pe aceeaşi temă


Concret, Federaţia Maghiară de Fotbal poate primi o penalizare de puncte  care să influenţeze decisiv lupta de calificare la Campionatul Mondial din Brazilia. Directorul general al FARE, o organizaţie mondială de monitorizare a cazurilor de discriminare în sport, a salutat decizia Comisiei de Disciplină de a suspenda terenul ungurilor, dar nu e tocmai mulţumit cu această pedeapsă. Piara Powar a declarat că "e o măsură binevenită, dar nu reflectă ce a sugerat preşedintele FIFA că s-ar impune în astfel de cazuri". Trimiterea e către o afirmaţie a lui Sepp Blatter, care e de părere că abaterile rasiste trebuie pedepsite prin depunctarea echipei care se face vinovată. 

Ungaria a primit această sancţiune din cauza faptului că la meciul amical cu Israel, din august 2012, fanii maghiari au huiduit imnul oaspeţilor, au fluturat steguri ale Iranului şi Palestinei şi au pus bannere cu "Viva Musolini!"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: