Daniel Ghiţă, speriat de ce urmează în România: „Foarte mulţi vor muri de foame!“

Daniel Ghiţă, speriat de ce urmează în România: „Foarte mulţi vor muri de foame!“

Daniel Ghiţă şi-a închis, temporar, sălile de sport

Cum economia a fost pusă la pământ prin oprirea vieţii într-o tentativă disperată de a opri răspândirea virusului, un efect inevitabil va fi recesiunea care a început deja.

Lumea se redresase de doar câţiva ani după criza economică din 2008, însă ceea ce va urma acum va fi, în opinia specialiştilor, mult mai grav şi mult mai dureros faţa de recesiunea de acum 12 ani.

Deja, la nivel global există o armată de şomeri. Iar în ceea ce priveşte România, ar trebui să dea de gândit previziunea făcută de ministrul Muncii, Violeta Alexandru: în următoarea perioadă, un milion de oameni vor intra în şomaj tehnic! Iar asta când n-avem nici măcar o lună întreagă de când viaţa normală s-a oprit. În plus, cine intră în şomaj tehnic se poate considera, totuşi, norocos comparativ cu cei care stau acasă pentru că deja au fost disponibilizaţi definitiv!

Privind acest tablou sumbru, kickboxer-ul Daniel Ghiţă (38 de ani) a afirmat, într-un interviu pentru prosport.ro, că are convingerea că în România situaţia se va agrava şi mai mult.

Ce a declarat Daniel Ghiţă?

*Problema va fi una economică, va bubui. Foarte mulţi o să moară de foame, cel puţin asta cred despre IMM-uri (n.r. – Categoria Întreprinderilor Micro, Mici şi Mijlocii). O să fie dezastru fiindcă Guvernul nu ia măsuri pentru a ajuta. Şi eu mi-am închis sălile de sport, acolo unde cresc copii, unii care au ajuns la un nivel bun.

*În perioada asta ne concentrăm asupra celor care sunt nevoiaşi. Eu dau o mână de ajutor pentru a trece cu uşurinţă peste momentele acestea, că până la urmă, nici Guvernul, nici preşedintele nu ne ajută cu nimic.

*Stau în casă, izolat. Să ştii că ar trebui să le dea medalia de onoare medicilor, iar cei din hashtag rezist, care criticau Poliţia şi Armata, acum văd că au nevoie de ei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: