Dan Petrescu, lovitură grea: CFR pierde un jucător de bază înaintea meciului cu Dinamo Zagreb

Dan Petrescu, lovitură grea: CFR pierde un jucător de bază înaintea meciului cu Dinamo Zagreb

Dan Petrescu a tot spus că CFR are nevoie de întăriri

Campioana României va juca, mâine (ora 21.00, Digi Sport), o partidă crucială în turul II preliminar al Ligii Campionilor, însă tocmai a rămas fără un om important.

Aventura lui Damjan Djokovici (30 de ani) la CFR se apropie de final. Şi era evident că se va ajunge aici! 

Imediat după câştigarea titlului, croatul a atacat conducerea clubului pentru restanţele salariale existente de mai multe luni. Şi a lăsat de înţeles că va pleca, la prima şansă ivită. Acum, presa turcă a scris că Djokovici s-a înţeles cu Istanbul Başakşehir, campioana ultimei ediţii a primei ligi, care va evolua direct în grupele Ligii Campionilor. „Experimentatul jucător, care a mai fost dorit de Gaziantep FK şi Goztepe, a semnat pe doi ani, cu drept de prelungire pe încă un sezon. Başakşehir plăteşte 500.000 de euro!“, a scris gazetedamga.com.tr, citat de Look Sport. 

Dacă mutarea se va concretiza, Djokovici nu va mai evolua pentru CFR, mâine, în turul II preliminar al Ligii Campionilor. Ardelenii au meci acasă, cu Dinamo Zagreb, campioana Croaţiei. Partida va începe de la ora 21.00 (Digi Sport) şi echipa calificată se va stabili după o singura manşă, cea găzduită de stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările