Clubul Petrolul are relaţii normale cu municipalitatea şi cu Florian Walter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florian Walter
Florian Walter

Clubul FC Petrolul a făcut câteva precizări, după mai multe informații apărute în presa locală, și preluate de gsp.ro, privind „relațiile reci" cu Walter și faptul că acesta nu a înregistrat încă la LPF jucătorii aduși de la Cluj.

Presa locală și cea centrală au relatat despre faptul că noul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, se află „în relaţii reci, chiar duşmănoase cu Walter“, dar și că Walter nu i-a înregistrat încă la LPF pe jucătorii aduşi la Petrolul, ceea ce presupune că aceştia aparţin mai departe Universităţii.

Clubul FC Petrolul dezminte informațiile apărute astăzi în presă și preluate de către gsp.ro, făcând următoarele precizări:
 
Relațiile dintre clubul FC Petrolul și municipalitate sunt normale, existând, deja, o primă întâlnire între reprezentanții acționarilor și noul primar al Ploieștiului, domnul Iulian Bădescu. În cadrul acestei întrevederi, s-au discutat coordonatele colaborării dintre FC Petrolul și Primăria Ploiești, urmând ca, în perioada următoare, să fie puse la punct detaliile.
Clubul FC Petrolul a înregistrat la Liga Profesionistă de Fotbal toate contractele perfectate până acum, inclusiv cele cu jucătorii veniți de la Universitatea Cluj.
Conducerea clubului FC Petrolul reafirmă intenția fermă de a repune Ploieștiul pe harta performanței fotbalistice, încercând astfel să răsplătească investițiile pe care ploieștenii le-au făcut pentru constuirea unui nou stadion și pentru revenirea Petrolului în prima lig
ă".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite