CFR, norocoasă: Ce echipe au evitat clujenii şi de ce au, din nou, emoţii astăzi

CFR, norocoasă: Ce echipe au evitat clujenii şi de ce au, din nou, emoţii astăzi

Omrani şi colegii săi vor avea o misiune facilă în primul tur preliminar

La Nyon a avut loc, ieri, tragerea la sorţi a meciurilor din primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Cu acest prilej, echipa antrenată de Dan Petrescu a aflat numele formaţiei pe care o va întâlni, în weekend, în deplasare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Apariţia COVID-19, care a blocat întreaga planetă mai bine de 3 luni, a comprimat foarte tare şi calendarul fotbalistic. 

Astfel, la mai puţin de o săptămâna de la câştigarea celui de al treilea titlu consecutiv, CFR Cluj şi-a aflat deja adversarul din primul tur preliminar al celei mai importante competiţii de club din Europa, FC Floriana, campioana Maltei. Mai mult decât atât, meciul dintre cele două grupări va avea loc chiar la sfârşitul acestei săptămâni, tot tragerea la sorţi stabilind că echipa malteză e considerată gazda întâlnirii. 

În cazul în care gazdele nu vor putea organiza partida, din cauza pandemiei de coronavirus, meciul va avea loc pe un teren neutru. 

CFR Cluj a fost cap de serie în această fază şi UEFA a plasat campioana României într-o urnă alături de alte două favorite, Ludogoreţ (Bulgaria) şi Omonia Nicosia (Cipru). Dintre posibilele adversare ale clujenilor au mai făcut parte Buducnost Podgorica (Muntenegru) şi FC Ararat (Armenia), Floriana fiind cel mai accesibil adversar. 

Din cauza circumstanţelor actuale, UEFA a decis ca primele trei tururi preliminare să fie  jucate într-o singură manşă, doar play-off-ul urmând să se decidă cu meciuri tur-retur. De asemenea, forul european a hotărât că suporterii nu pot asista la partide, cel puţin până în turul trei preliminar. Dacă va fi eliminată, indiferent de runda în care s-ar întâmpla acest lucru, CFR Cluj nu va părăsi cupele europene, ci va ajunge în preliminariile pentru Liga Europa. 

În cazul calificării în turul următor, echipa antrenată de Dan Petrescu are şanse infime să mai fie cap de serie. Pentru a ajunge în prima urnă valorică, ardelenii au nevoie ca trei echipe mai bine cotate să fie eliminate în runda inaugurală, ceea ce e puţin probabil.

Posibile adversare ale clujenilor în turul doi

*Celtic (Scoţia)

*Dinamo Zagreb (Croaţia)

*Astana (Kazahstan)

*Ludogoreţ (Bulgaria)

*Young Boys Berna (Elveţia)

*Steaua Roşie Belgrad (Serbia)

*Qarabag (Azerbaidjan)

*Legia Varşovia (Polonia)

*Maccabi Tel-Aviv (Israel)

*Molde (Norvegia)


Posibil program al celor de la CFR în Liga Campionilor

*Astăzi - tragere la sorţi turul II preliminar

*18/19 august - turul I preliminar: FC Floriana - CFR

*25/26 august - turul II preliminar (manşă unică)

*31 august - tragere la sorţi turul III preliminar

*1 septembrie - tragere la sorţi play-off

*15/16 septembrie - turul III preliminar (manşă unică)

*22/23 septembrie - play-off (tur)

*29/30 septembrie - play-off (retur) 

*1 octombrie - tragerea la sorţi a grupelor


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: