Jocurile Olimpice se deschid, vineri, la Tokyo. Mădălina Bereş şi Robert Glinţă vor purta drapelul României

Jocurile Olimpice se deschid, vineri, la Tokyo. Mădălina Bereş şi Robert Glinţă vor purta drapelul României

FOTO Shutterstock

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice are loc vineri, începând cu ora 14.00, pe Stadionul Naţional din Tokyo. La festivitate sunt aşteptaţi împăratul Naruhito, preşedintele Emmanuel Macron şi Prima Doamnă a SUA, Jill Biden.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform tradiţiei, defilarea sportivilor va fi deschisă de delegaţia Greciei, urmând a se încheia cu delegaţia Japoniei.
 
În total, vor defila sportivi reprezentând 208 de ţări.
 
Ceremonia se va desfăşura fără spectatori şi la festivitate vor asista 950 de persoane.
 
Spectacolul va cuprinde momente coregrafice reprezentând istoria Japoniei, urmând să fie evocată şi catastrofa de la Fukushima, din 2011.
 
Ceremonia va dura trei ore şi jumătate.
 
Delegaţia României include 101 sportivi, care vor concura în 17 probe. România va defila la ceremonia de deschidere cu toţi sportivii care doresc să participe, mai puţin cei care intră în concurs ziua următoare.
 
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a decis prin vot desemnarea celor doi sportivi care vor purta drapelul tricolor la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Este vorba de Mădălina Bereş, medaliată olimpică cu bronz la Rio 2016 şi campioană mondială cu barca de 8+1 a României, şi Robert Glinţă, primul înotător din România care a reuşit să câştige aur la Campionatele Europene şi a fost primul sportiv calificat la JO de la Tokyo.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările