Carlos Alcaraz s-a calificat pentru prima dată în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carlos Alcaraz
Carlos Alcaraz

Tenismenul spaniol Carlos Alcaraz, locul 6 ATP şi cap de serie numărul 6, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros.

 El l-a învins, în optimi, cu scorul de 6-1, 6-4, 6-4, pe rusul Karen Haceanov, locul 25 ATP şi cap de serie numărul 21, după un meci care a durat două ore şi 14 minute.

Spaniolul de 19 ani este pentru prima dată în carieră în sferturi pe zgura pariziană, a doua oară la un grand slam, după ce a jucat în aceeaşi fază la US Open, anul trecut.

Mai departe, Alcaraz va evolua cu germanul Alexander Zverev, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 3.

În celălalt sfert de pe partea superioară a tabloului de simplu masculin se vor întâlni sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, şi spaniolul Rafael Nadal, locul 5 ATP.

Luni, au loc meciurile din optimi de pe partea inferioară a tabloului, după următorul program:

Casper Ruud (Norvegia), loul 8 ATP şi cap de serie numărul 6 - Hubert Hurkacz, locul 13 ATP şi cap de serie numărul 12;

Holger Rune (Danemarca), locul 40 ATP - Stefanos Tsitsipas (Grecia), locul 4 ATP şi cap de serie numărul 4;

Andrei Rublev (Rusia), locul 7 ATP şi cap de serie numărul 7 - Jannik Sinner (Italia), locul 12 ATP şi cap de serie numărul 11;

Marin Cilici (Croaţia), locul 23 ATP şi cap de serie numărul 20 - Daniil Medvedev (Rusia), locul 2 ATP.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite