Avertisment tăios: Ce statut are Shuai Peng în China după scandalul pe care l-a provocat

Avertisment tăios: Ce statut are Shuai Peng în China după scandalul pe care l-a provocat

Shuai Peng

Shuai Peng (35 de ani, 309 WTA) rămâne un ghimpe în coasta chinezilor! Iar asta într-un moment în care această ţară urmează să găzduiască Jocurile Olimpice de Iarnă, bifând o premieră istorică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, va fi pentru prima dată când un oraş, Beijing, care a organizat Jocurile Olimpice de Vară, în 2008, va avea şi o ediţie de iarnă a evenimentului. Ceea ce ar trebui să fie încă o demonstraţie forţă a Chinei, în faţa lumii. 
 
Doar că, deocamdată, se vorbeşte prea puţin despre JO 2022 (4-20 februarie) şi, aproape exclusiv, despre cazul Shuai Peng. Adică, despre jucătoarea care a spus că a fost victima unor agresiuni sexuale din partea lui Zhang Gaoli (75 de ani), fost vicepremier chinez şi membru marcant al Partidului Comunist. 
 
Într-un interviu acordat jurnalistului David Folkenflick, Yan Bennett, care a lucrat şi pentru guvernul american, a explicat de ce lumea ar trebui să urmărească situaţia lui Shuai Peng, inclusiv după apariţia unor imagini cu ea distribuite de Comitetul Olimpic Internaţional (CIO).
 
David Folkenflick: Hai să începem cu imaginile apărute cu Shuai Peng. Cele filmate, după izbucnirea scandalului. Cât de convinsă eşti, când le vezi, că Peng e în siguranţă?
Yan Bennett: Nu sunt convinsă deloc. Vorbim despre o situaţie tipică, în care China face ca cineva, care a criticat guvernul, să dispară, pur şi simplu. Declaraţiile făcute de Peng (n.r. - în dialog video cu oficialii Comitetului Internaţional Olimpic) par să fie regizate, manipulate. De aceea, spun că acele imagini nu reprezintă vreo garanţie ca Shuai Peng ar fi în siguranţă.
 
De curând, ai scris un editorial în care ai spus că acest caz reprezintă încă un exemplu pentru ce face regimul totalitar din China. De ce crezi asta?
Pentru că guvernul chinez foloseşte procedurile legale ca o armă împotriva oamenilor. Un exemplu bun e corupţia. Omniprezentă în China. Dacă vrei să rezolvi ceva, în această ţară, trebuie să te foloseşti de această corupţie. Dar când cineva devine un inamic al statului, e imediat acuzat de corupţie. Nu pentru că se doreşte combaterea ei, ci din motive politice. Revenind la Shuai Peng, ea a devenit un inamic politic al statului. De aici, şi dispariţia ei în spatele căreia se află guvernul chinez. Dacă un asemenea caz s-ar întâmpla în Statele Unite, n-am mai vorbi despre o simplă dispariţie, ci despre răpirea unei persoane.
 
De ce e atât de mediatizat cazul Peng?
Pentru că vorbim despre o sportivă de talie mondială. Dar asemenea cazuri se întâmplă, în fiecare zi! Sunt milioane de uiguri deţinuţi în provincia Xinjiang din motive religioase şi etnice. La fel procedează chinezii şi în Hong Kong. Unde mii de oameni protestează, fără ca vocile lor să fie auzite de comunitatea internaţională. Cazuri precum celui în care e implicată acum Shuai Peng se întâmplă, în fiecare zi, în China. Şi încălcarea flagrantă a drepturilor omului. Nu trebuie să uităm asta şi nici nu trebuie să închidem ochii.
 
Ce ar trebui să facă SUA în astfel de cazuri?
Casa Albă a spus că e posibil să boicoteze Jocurile Olimpice de Iarnă, urmând să nu trimită niciun oficial la ceremonia de deschidere. De astfel de semnale avem nevoie pentru a trimite un mesaj clar Chinei. Iar aceste semnale trebuie să fie urmate de nişte acţiuni concrete.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările