Şumudică, chemat să salveze o echipă distrusă: Presa turcă a anunţat unde va ajunge românul

Şumudică, chemat să salveze o echipă distrusă: Presa turcă a anunţat unde va ajunge românul

După ce şi-a încheiat prematur aventura la CFR Cluj, o pretendentă la titlu în România, tehnicianul de 50 de ani va reveni la munca de jos, în lupta pentru evitarea retrogradării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marius Şumudică va avea, aproape sigur, o echipă după această pauză competiţională prilejuită de meciurile echipelor naţionale. Pentru că, după cum a anunţat presa din Turcia, el ar fi ajuns la un acord de principiu cu Yeni Malatyaspor, locul 17 din 20 în Superliga turcă. 

Formaţia care evoluează în oraşul Malatya a pornit bine în campionat, cu două victorii în primele trei etape. Apoi însă, s-a dus în cap şi, în acest moment, are cinci înfrângeri la rând! Drept urmare, antrenorul Irfan Buz (54 de ani) a fost deja concediat, iar în locul său va fi adus, aproape sigur, Marius Şumudică. 

Dacă mutarea se va finaliza, Şumi va prelua pentru a 4-a oară o echipă din Turcia, după ce le-a condus, pe rând, pe Kayserispor (iulie 2017 - mai 2018), Gaziantep (iunie 2019 - ianuarie 2021) şi Rizespor (ianuarie - martie 2021).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările