Un primar şi un consilier din Vaslui primii condamnaţi pentru încălcarea Legii electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mai bine de un an de la alegeri, o instanţă din România a dovedit cu acte-n regulă prima fraudă electorală. "Victima" este un primar din comuna vasluiană Măluţeni, care în perioada

La mai bine de un an de la alegeri, o instanţă din România a dovedit cu acte-n regulă prima fraudă electorală. "Victima" este un primar din comuna vasluiană Măluţeni, care în perioada alegerilor a fost prins votând de două ori la localele din 2004. Alesul Liviu Romică Postolache, care atunci era mână-n mână cu preşedinta secţiei de votare din comună, a fost prins în flagrant de unul dintre contracandidaţi.
Scandalul care a urmat a fost atât de mare, încât povestea s-a lăsat cu un dosar penal. Zilele trecute, Judecătoria Murgeni a finalizat dosarul fraudei electorale. Primarul Postolache a scăpat doar cu o amendă penală, pe care între timp a făcut-o administrativă. Complicea sa, Maria Spulber, devenită consilier local PSD, a fost mai puţin norocoasă, fiind condamnată în acelaşi dosar la două luni de închisoare. Consecinţa imediată va fi schimbarea din funcţia de consilier a femeii, ca urmare a primirii unei condamnări privative de libertate. Conform Legii administraţiei publice, atunci când un primar sau un consilier este condamnat penal, el trebuie suspendat din funcţie. În cazul de la Măluţeni, primarului nu i se poate aplica suspendarea, deşi s-a stabilit că el a fost autorul fraudei, iar consiliera i-a fost doar complice. Pe de altă parte, hotărârea instanţei nu mai poate fi contestată, fiind definitivă şi irevocabilă. Alesul Romică Postolache are de plătit doar o amendă de 3.000 RON, echivalentul salariului său pe aproape două luni. Sentinţa cu pricina l-a lăsat mască şi pe prefectul de Vaslui, Ioan Zaharia, care nu-şi poate explica albirea vinovatului. "Voi solicita să se facă verificări în acest caz, iar dacă se va impune, voi face demersuri pentru redeschiderea anchetei. Este absurd să condamni complicele, dar să laşi făptaşul nepedepsit", este de părere prefectul Zaharia. În schimb, primarul pare total depăşit de situaţie: "Eu nu ştiu nimic de vreo condamnare. Dacă ştiţi dumneavoastră mai bine, e treaba dumneavoastră".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite