STUDIU Persoanele vulnerabile, reticente în faţa vaccinării anti-COVID

STUDIU Persoanele vulnerabile, reticente în faţa vaccinării anti-COVID

Vaccinul împotriva noului coronavirus eestee ocolit de persoanele din categoriile defavorizate Foto Radu Petroşel

Mai mult de jumătate din persoanele care compun categoriile vulnerabile nu vor să se vaccineze anti-COVID, arată un studiu realizat de Hope and Homes for Children. Datele colectate arată că 51% din repondenţi nu vor să se vaccineze, iar 24% nu ştiu dacă vor sau nu, potrivit aceleiaşi surse. Proporţia este semnificativ sub media naţională de 55%.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai mult decât atât, 65% din cei chestionaţi - tineri sub 40 de ani - nu ştiau unde se află cel mai apropiat centru de vaccinare, iar o proporţie de 59% nu ştiau cum se pot programa. Totodată, unul din cinci respondenţi nu ştia că vaccinul e gratuit. 
Frica de reacţiile adverse grave este principalul argument invocat de cei care nu intenţionează să se vaccineze. O parte din participanţii la studiu au motivat că nu au suficiente informaţii, fiind urmaţi de cei care au invocat drept motiv afecţiuni/situaţii medicale şi de cei cu motivaţii religioase. Cei mai mulţi dintre cei care au răspuns că nu se vor vaccina raportează vizite rare la medicul de familie. 

Argumente pro

Dintre respondenţii care au menţionat că intenţionează să se vaccineze, cei mai mulţi au motivat că o fac pentru siguranţa personală, fiind urmaţi de cei care au menţionat că se vaccinează pentru siguranţa celor din jur. 
Totodată, o parte dintre participanţii la studiu au menţionat că se vaccinează din obligativitate sau din necesitate - locul de muncă fiind menţionat de cele mai multe ori - sau pentru că au încredere în vaccin.
Prima sursă de informare cu privire la infecţia COVID-19 este televiziunea, urmată de ştirile online şi cele apărute pe reţelele de socializare. Doar 5% din respondenţii din comunităţile vulnerabile îşi iau informaţiile de la medicul de familie.

„Priorităţile sunt altele pentru ei“

În cazul în care autorităţile doresc o creştere a procentului de vaccinare în cadrul acestor categorii, intervenţiile trebuie să fie unele foarte specifice şi mesajele bine structurate, astfel încât să fie eficiente. „Opţiunea de a se vaccina sau nu a unei persoane trebuie respectată, în primul rând. Dacă autorităţile vor să facă ceva, pot să încerce să comunice mai bine cu diversele categorii de public. Trebuie gândit din perspectiva persoanelor vulnerabile. Dacă o persoană nu are casă, în mod sigur are alte priorităţi. Sau dacă stă laolaltă cu alte 16 persoane, în două camere de şapte metri pătraţi. Statul trebuie să aibă grijă în multe alte aspecte, nu doar legate de vaccin. Pentru ei, apare o respingere, pentru că pare un interes al statului atâta vreme cât multe alte lucruri despre viaţa lor nu suscită interesul statului. Fenomenul este mai complex, trebuie să-l studiezi şi să vezi unde sunt carenţele, pentru că ei nu sunt neapărat mai puţin informaţi. În ordinea priorităţilor, s-ar putea ca persoanele vulnerabile să aibă alte priorităţi. Multe dintre aceste persoane consideră că fac un hatâr statului”, a comentat sociologul Alfred Bulai. 
 
Comunicarea cu aceşti oameni trebuie să se facă luând în calcul situaţia personală, mai spune expertul: „Vaccinul ridică probleme morale, trebuie să accentuezi în anumite cazuri pe chestiuni religioase, e mult mai complicat. Experţii în comunicare pot să se gândească la mesaje foarte personalizate pentru anumite categorii”. 

Şi mai este un aspect important care trebuie luat în calcul: lipsa de consecvenţă şi de coerenţă a mesajelor care vin de la autorităţi erodează încrederea publicului în ele. „Oamenii se pot întreba: De ce să respect restricţiile? Cine le respectă? Politicienii? Ei sunt primii care le încalcă şi vorbesc în contradictoriu! Păi, dacă ministrul Sănătăţii şi alţii nu poartă mască, de ce să port eu? Înseamnă că nu e periculos! Incoerenţa factorilor decizionali scade la zero obedienţa faţă de regulă”, explică sociologul. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările