Societatea Română de Dermatologie: 20% dintre copii suferă de dermatită atopică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campanie privind riscurile bolilor de piele, derulată în perioada 15 - 30 aprilie 2013 FOTO Adevărul
Campanie privind riscurile bolilor de piele, derulată în perioada 15 - 30 aprilie 2013 FOTO Adevărul

Societatea Română de Dermatologie (SRD) desfăşoară în perioada 15-30 aprilie 2013 o amplă campanie de informare ce aduce în atenţia populaţiei riscurile bolilor de piele, care au înregistrat o creştere în ultima perioadă. Campania va ajunge şi în şcoli, având în vedere că opt din zece copii care ajung la dermatolog sunt diagnosticaţi cu boli de piele.

Potrivit specialiştilor, 20% dintre copiii români suferă de dermatită atopică, o afecţiune care creează o senzaţie intensă de mâncărime, cu evoluţie cronică.

De asemenea, campania va ajunge şi în şcolile bucureştene întrucât Societatea Română de Dermatologie şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au semnat un parteneriat care presupune informarea şi prevenirea dermatitei atopice în şcoli.

„Dermatita atopică, afecţiune cu debut predominant în primele luni sau în primii ani de viaţă, poate fi ţinută sub control cu un disconfort socio-economic minim, doar dacă se apelează la medicina de prevenţie, un rol important, în acest caz, avându-l şi parinţii copiilor, aceştia fiind cei care pot trage primul semnal de alarmă” a declarat profesorul Călin Giurcăneanu, preşedintele Societăţii Române de Dermatologie.

La rândul său, secretarul general al SRD, medicul Alin Nicolescu a ţinut sa precizeze că „acest teren alergic poate trece neobservat, dar în timp dermatita atopică se poate agrava şi pentru a preîntâmpina boala este nevoie de informare preventivă în rândul populaţiei”.

Din 10 copii care ajung la dermatolog, opt au dermatită

Potrivit acestuia, în cabinetul său medical, din 10 copii care merg la consultaţii, opt prezintă dermatită. „Asta ne duce cu gandul la o incidenţă a acestei afecţiuni dermatologice foarte ridicată în ţara noastră”.

De asemenea, pentru publicul larg bucurestean, SRD a instalat în zona Piaţa Unirii- Splaiul Independenţei (zona Hanul lui Manuc) un cort de campanie, unde se vor înmâna flyere cu informaţii despre DA şi mostre din produsele destinate  aceastei afecţiuni.

Statisticile arată că dermatita atopică prezintă la nivel mondial o incidenţă în continuă creştere cu o frecvenţă crescută în ţările dezvoltate economic. Potrivit studiilor, dermatita atopică este prezentă la peste 20% dintre copiii din Europa Occidentală, iar 15% dintre copiii cu DA au afectare severă.

Debutul acestei afectiuni este predominant în copilărie (85% sub 5 ani; 55% sub 1 an), calitatea vieţii fiind afectată sever, într-o proporţie similară cu cea provocată de diabetul zaharat şi cu mult mai sever decât psoriazisul cutanat. Daca ne raportăm la mecanismul genetic, 73% dintre pacienţi au istoric familial de atopie, iar 27% au istoric familial de DA.
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite