Rafila susţine că numărul centrelor de evaluare pentru pacienţii confirmaţi cu COVID ar putea „să mai crească puţin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii FOTO Inquam Photos / George Călin
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii FOTO Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că numărul centrelor de evaluare destinate evaluării şi tratării pacienţilor COVID-pozitivi, estimat la 230, ar putea creşte. Ministrul a explicat că programul de funcţionare al centrelor a fost realizat în funcţie de resursa umană disponibilă şi acesta va fi adaptat, în măsura în care va exista adresabilitate.

Prezent, vineri, la Vălenii de Munte, unde a vizitat un centru de evaluare pentru pacienţii diagnosticaţi cu COVID, ministrul Sănătăţii a declarat că la nivel naţional au fost prevăzute 230 de astfel de centre şi "s-ar putea să mai crească puţin numărul lor". În prezent, sunt operaţionale 173 de centre, a spus el. Rafila a menţionat că la aceste centre se poate prezenta orice pacient, cu condiţia să aibă "un test valid pozitiv", adică nu un test autoadministrat. 

„Ne-am dat seama că unul dintre principalele elemente care au dus la înregistrarea unui număr mare de victime a fost întârzierea diagnosticului, dificultatea oamenilor de a se prezenta la centre unde să primească tratament la timp", a declarat Alexandru Rafila, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat de ce unele dintre aceste centre au program de câteva ore, în unele cazuri trei, ministrul a arătat că programul este flexibil, în funcţie de resursa umană.

„Nu uitaţi că nu discutăm de dotări, discutăm de resursa umană. (...) E bine că avem 230 de centre funcţionale, există diferenţe în ceea ce priveşte orarul. Haideţi să vedem întâi cum funcţionează, care este adresabilitatea. Nu pot să aloc resurse să facem trei ture dacă în cursul uneia dintre ture vine o singură persoană. Totdeauna dimensionezi această capacitate în funcţie de cerere”, a explicat Alexandru Rafila.

El a arătat că au fost în jur de 430 de pacienţi internaţi, în ultimele 24 de ore, din aproape 20.000 de cazuri, arătând că în astfel de situaţie "nu are rost să dezvolţi o activitate excesiv".

„Cu siguranţă după o lună de funcţionare acest sistem va arăta altfel decât astăzi", a adăugat Rafila, menţionând că aceste centre pregătesc sistemul de sănătate şi pentru alte eventuale probleme de sănătate publică. 

În ceea ce priveşte medicamentele antivirale, Alexandru Rafila a precizat că Remdesivir se găseşte în toate spitalele şi Favipiravir se eliberează din spital sau din centrele de evaluare, dar se va putea găsi şi în farmaciile cu circuit deschis.

"Începem să avem Favipiravir în farmacii cu circuit deschis pe măsură ce vom primi cantităţi mai mari de la furnizori, vom extinde acest program”, a spus Rafila. 

El le-a recomandat însă medicilor să fie foarte precauţi atunci când îl prescriu.  

„Nu previne boala, doar scurtează durata evoluţiei clinice, iar efectele secundare sunt serioase şi trebuie luat cu foarte multă precauţie”, a explicat ministrul. 

El a menţionat că, dacă un pacient necesită tratament antiviral, primeşte tratamentul în acest centru, iar dacă pacientul are o formă de boală care necesită oxigen, atunci este îndrumat imediat la spital. 

Rafila a vorbit şi despre "recâştigarea încrederii oamenilor” în sistemul sanitar, despre care a spus că "e un lucru dificil, mai ales în condiţii de pandemie”.

„Lucrăm însă la acest lucru foarte, foarte serios, împreună cu colegii de la Ministerul Sănătăţii. Membrii Guvernului României sprijină acest demers şi asta demonstrează că politizarea sănătăţii este un lucru greşit, oamenii de bună credinţă ajută la rezolvarea problemelor de sănătate, mai ales în perioadă de criză”, a adăugat Alexandru Rafila.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite