Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, despre acuzaţiile aduse de Laufer preşedintelui: „Băbăiatule!”

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, despre acuzaţiile aduse de Laufer preşedintelui: „Băbăiatule!”

Ilan Laufer FOTO Adevarul

Acuzaţiile aduse de Ilan Laufer preşedintelui României l-au făcut pe purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice să reacţioneze pe Facebook. „Bate câmpii Laufer sau mi se pare mie?!”, a scris Francisc Doboş pe contul său de socializare.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Chiar nu ştiam cine e tipul. Nici acum nu ştiu. Dar unul Laufer l-a făcut chiar acum pe preşedintele României antisemit... Băbăiatule!!! Bate câmpii acest Laufer, sau mi se pare?! Domnule rabin Rafael Shaffer vă preţuiesc pe dumneavoastră şi pe fraţii evrei”, a scris Francisc Doboş.
 
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a răspuns şi la câteva comentarii la această postare. 
 
Ilan Laufer a afirmat marţi seara, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a semna decretul pentru numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale ar reprezenta „un nou act de antisemitism”.
 
Acuzaţii grave aduse de Ilan Laufer
 
Laufer a spus şi că preşedintele a contribuit inclusiv la sabotarea şedinţei de Guvern comune România-Israel.
 
El a susţinut că preşedintele a avut ”mai multe ieşiri împotriva evreilor şi declaraţii antisemite” şi că a blocat numirea unui ambasador al României în Israel, dorind „să saboteze” relaţiile cu această ţară. Laufer a susţinut şi că preşedintele Iohannis i-a promis cancelarului Angela Merkel că va face tot posibilul să blocheze mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Israel.
 
El a spus că atacurile antisemite la adresa sa sunt cu atât mai dureroase cu cât din familia sa au decedat 52 de persoane în perioada Holocaustului din România.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: