Producătorii din industria farma vor plăti taxă clawback diferită pentru noile medicamente care vor fi compensate

Producătorii din industria farma vor plăti taxă clawback diferită pentru noile medicamente care vor fi compensate

Producătorii de medicamente vor disponibiliza 200 de oameni până la sfârşitul anului FOTO Adevărul

Companiile farmaceutice ar putea plăti taxa de clawback diferenţiată, stabilită pe baza unor contracte cost - volum - rezultat, pentru noile medicamente care vor intra condiţionat pe lista de compensate. Pentru restul produselor din listă, calculul contribuţiei va fi cel din prezent.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Pentru medicamentele pentru care în prezent se datorează contribuţia clawback, se menţine această contribuţie în aceleaşi condiţii ca şi în prezent. Pentru medicamentele care intră condiţionat în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora vor avea obligaţia plăţii unei contribuţii trimestriale pe baza contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat”, se arată într-un proiect de lege al Ministerului Sănătăţii (MS).

Reacţia producătorilor români de medicamente la proiectul de lege nu a întârziat să apară.

„Asta înseamnă că producătorilor de medicamente generice li se vor imputa parte din consumul de medicamente incluse în listele de compensate, chiar dacă în baza unui acord preţ/volum/rezultat. Este stupefiant cum autorităţile fac modificări altele decât cele propuse de peste 1 an şi nu iau în considerare propunerile absolut legitime ale producătorilor de medicamente generice de a conveni asupra unui clawback diferenţiat între medicamente generice şi cele inovative, în contextul în care aprobarea de preţuri este diferenţiată”, a explicat Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), citat de Mediafax.

Marţi, APMGR a anunţat că până la sfârşitul lunii decembrie 2014 urmează să fie disponibilizaţi 200 de angajaţi din companiile farmaceutice cu producţie în România din cauza climatului nefavorabil.

Taxa clawback a fost introdusă în octombrie 2011, iar producătorii farmaceutici au susţinut de nenumărate ori că povara fiscală a devenit nesustenabilă şi nu poate duce decât la reducerea producţiei locale de medicamente generice, cu efecte sociale şi economice: multe din medicamentele cu preţuri accesibile (ajunse sub preţul de rentabilitate) vor dispărea de pe piaţă, iar industria locală va amâna investiţiile în dezvoltare şi va fi obligată să recurgă la reduceri de personal.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările