
Evenimentul „Ora pământului 2015” este marcat sâmbătă, 28 martie, între orele 20.30 şi 21.30, moment în care Guvernul României, Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul de Externe îşi sting luminile, Bucureştiul alăturându-se astfel altor peste 7.000 de oraşe din mai mult de 162 de ţări care sărbătoresc „Ora pământului 2015.
Ora pământului 2015: instituţiile de stat care se alătură „Earth Hour”
Ora pământului 2015: Plimbarea bicicliştilor
Plimbarea bicicliştilor va începe din Parcul Izvor, la ora 20.30, iar cei care participă la evenimentul noctur vor avea de parcurs un traseu de 16 kilometri, care se va încheia în Parcul Herăstrău. De asemenea, în Parcul Herăstrău din Capitală vor fi organizate o mulţime de evenimente dedicate Orei Pământului. Printre acestea se numără şi un program de exerciţii fizice care vor fi efectuate în aer liber, fără nicio sursă de curent electric. La ora 20.30 luminile vor fi stinse şi vor rămâne aşa pentru o oră în toată România.
Ora pământului: 2015 lampioane aprinse la Târgovişte
Sâmbătă aceasta, în intervalul 20.30 - 21.30, la Târgovişte se va stinge lumina, în cadrul proiectului internaţionale „Ora Pământului 2015”. Târgoviştenii sunt invitaţi în Piaţa Tricolorului pentru a aprinde 2015 lampioane albe şi multicolore. Evenimentul se desfăşoară sub deviza „Când stingi un bec se aprinde o stea. Încearcă şi tu!”.
Ora pământului 2015 şi la Timişoara
În Piaţa Victoriei din Timişoara, începând cu ora 19.00, vor fi organizate concerte cu Pragu’ de Sus şi Trupa Box Office. Între orele 20.30 şi 21.30 va fi stins iluminatul public şi arhitectural în Piaţa Victoriei, clădirea Primăriei Municipiului Timişoara, la Catedrala Mitropolitană şi în Parcul Central. În acest timp, dacă vor fi condiţii meteorologice favorabile, vor avea loc şi observaţii astronomice cu Astroclubul Antares, după cum se arată pe site-ul evenimentului.
Ora pământului 2015: Clujul, luminat cu lumânări
Şi clujenii vor celebra Ora Pământului în Piaţa Unirii, unde voluntarii Asociaţiei Studenţilor pentru Natură şi European Youth Capital vor răspândi mesajul Earth Hour, prin aprinderea lumânărilor ce vor fi vizibile în timp real pe portalul Transylvania Cam. Iluminatul public va fi oprit, iar participanţii se vor putea bucura de jocuri de lumini şi foc.
Ora pământului 2015: Constanţa sărbătoreşte pe întuneric
La evenimentul din Constanţa vor participa mai multe unităţi şcolare din judeţ, care se vor implica prin stingerea iluminatului public şi în alte părţi ale oraşului timp de o oră, printre care la Primărie, Consiliul judeţean, Prefectura sau Casa de Cultură a Sindicatelor.
Ora pământului 2015: Sighişoara va fi igienizată
În Cetatea Sighişoara vor avea loc mai multe activităţi dedicate evenimentului Orei Pământulu. Printre acestea se numără o acţiune de ecologizare în cartierele Sighişoarei, de la ora 9.00 la 13.00, un concert susţinut de Fanfara Municipiului Sighişoara şi o paradă a ţinutelor confecţionate din materiale reciclabile.
Ora pământului 2015: scurt istoric al evenimentului

Eveniment organizat de World Wide Fund for Nature (WWF) pentru a marca „Ora pământului 2015”, în Parcul Herăstrău din București. Sâmbătă, 28 martie 2015, între ora 20.30 și 21.00, au fost stins luminile în Capitală și în alte peste 7.000 de orașe de pe Glob, în semn al conştientizării problemei schimbărilor climatice. FOTO Mediafax / sâmbătă, 28 martie 2015
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: